Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1675: Descoperire în Moldova, alertă NATO și atac în Rusia. Zelenski anunță un „acord foarte important”

Funcționarii publici ar putea fi obligați să declare valoarea reală a tuturor bunurilor dobândite după anul 2018

BANI, AVERE
17 martie 2022, ora 12:13

Persoanele cu funcții publice sau de demnitate publică ar putea fi obligate să declare valoarea reală a tuturor bunurilor dobândite după anul 2018. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat în prima lectură în Parlament.

Deputații au aprobat, în prima lectură, modificări la Legea privind declararea averii personale. Proiectul a fost susținut cu votul a 64 de deputați.

Scopul modificărilor propuse este de a stabili o perioadă de referință, care să ofere claritate referitor la obligativitatea racordării valorii bunurilor mobile și imobile la prețul real. Așadar, persoanele vizate vor declara valoarea de piață a bunurilor dobândite începând cu anul 2018.

În cazul celor obținute până în anul 2017 inclusiv, se va declara valoarea cadastrală a bunului sau valoarea conform actului care certifică proveniența acestuia. Unii deputați au contestat această prevedere.

„Pentru mine nu este clar modul în care omul, care face declarația, poate declara prețul de piață din 2017. De unde să ia acest cost mediu  de piață?”, s-a interesat deputatul Partidului ȘOR, Vadim Fotescu, care a recunoscut că s-a confruntat „personal cu această problemă”.   

„Eu am procurat un automobil în 2019 și astăzi nu văd cum aș putea indica prețul de piață”, a spus Fotescu.

„Dacă bunul  a fost procurat la valoarea lui adevărată, care nu a fost diminuată și nici majorată artificial, atunci nu văd nicio problemă”, a explicat președinte  Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate.  

Stamate a explicat că procedura de evaluare stabilește și o marjă de circa 10 mii de euro, care poate varia în legătură cu prețul declarat de procurare a bunului.

Deputatul BCS, Lebedinschi Adrian a invocat o altă situație. Și anume – vânzarea bunurilor „în regim de urgență” și la prețuri foarte mici.

„De  prea de multe ori au fost vândute bunuri de urgență și anume funcționarilor publici. Ia să întrebați cetățenii de rând, de câte ori au procurat bunuri la prețuri derizorii pentru că au fost vândute de urgență”, a răspuns ironic Stamate.

De asemenea, proiectul prevede substituirea în Lege a cuvântului ”procurate” cu ”dobândite”. Astfel, funcționarii și demnitarii vor trebuie să declare valoarea tuturor bunurilor obținute, inclusiv prin donație sau moștenire. Documentul urmează să fie supus examinării în a doua lectură. 

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent:https://t.me/tv8md

Current Time 0:00
/
Duration Time 0:00
Progress: NaN%
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1674: Explozii în Moldova, schema lui Șor și invitația lui Trump. Zelenski: „Putin e pacientul 0”
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1674: Explozii în Moldova, schema lui Șor și invitația lui Trump. Zelenski: „Putin e pacientul 0”
/PROMO/ Ediție Specială „Întreabă Ghețu” la Parlament: Despre facturi, carburanți și securitate - de la 20:00, doar la TV8!
/PROMO/ Ediție Specială „Întreabă Ghețu” la Parlament: Despre facturi, carburanți și securitate - de la 20:00, doar la TV8!
/VIDEO/ Negocieri cu ușile închise la Tiraspol: Noul șef al Misiunii OSCE în Moldova a transmis un mesaj în limba rusă
/VIDEO/ Negocieri cu ușile închise la Tiraspol: Noul șef al Misiunii OSCE în Moldova a transmis un mesaj în limba rusă
/PROMO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog – sâmbătă, de la 20:00, la TV8
/PROMO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog – sâmbătă, de la 20:00, la TV8
Prețuri tot mai mari la carburanți: Cât vor costa benzina și motorina pe 25 septembrie 2026
Prețuri tot mai mari la carburanți: Cât vor costa benzina și motorina pe 25 septembrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente