Judecătorii care au decis să plece din sistem nu trebuie să fie scutiți de răspundere, inclusiv penală. De această părere este președinta Comisiei parlamentare juridică, numiri și imunități, Olesea Stamate.
Mai multe demisii in sistemul judecătoresc. Vladislav Clima, Tudor Berdilă, Sergiu Bularu și Ion Cazacu și-au depus demisiile din funcția de judecător.
"Asta însă nu trebuie sa-i scutească de răspundere, dacă va fi cazul, in ordine penală, pe cei care au încălcat legea”, a comentat Stamate pe pagina sa de socializare.
TV8 precizează că cererile de demise ale celor patru magistrați au fost acceptate în cadrul ședinței de vineri, 18 martie a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și remise Președintelui țării pentru emiterea decretelor de demisionare a magistraților respectivi.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent:https://t.me/tv8md




















