Kremlinul refuză pentru moment o întâlnire între președintele rus Vladimir Putin și omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, afirmând că discuțiile de pace dintre cele două țări nu au avansat încă suficient, anunță Interfax.
„Probabil gradul de progres în negocieri nu este cel pe care ni l-am dori”, a declarat luni Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, adăugând că Rusia nu vede „evoluția” pe care o dorește de partea ucraineană, informează Hotnews.
Peskov a refuzat să vorbească despre detaliile negocierilor.
Vorbind despre o posibilă întâlnire între liderii celor două țări, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat că întâi trebuie ca echipele de negociere să ajungă la un acord asupra unui tratat de pace.
„Până acum, nu s-a făcut niciun progres semnificativ. Ei ( președinții) pur și simplu nu vor avea nimic de rezolvat, nu există acorduri pe care să le poată rezolva”, a adăugat el.
Volodimir Zelenski i-a cerut de mai multe ori lui Vladimir Putin, inclusiv înainte de invazie, să se întâlnească cu el.





















