„Omenirea are șansa de a scăpa de pandemie”. Cu o astfel de declarație a venit marți, 22 martie, Directorul Regional al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru Europa, Hans Kluge, în cadrul unei conferințe de presă, care a fost dată alături de ministra Sănătății a Republicii Moldova, Ala Nemerenco. Kluge a vorbit despre prognozele evoluției bolii COVID-19, dar și despre ce ar trebui să facem ca să scăpăm de această pandemie.
„ Ar trebui să diferențiem COVID-19 de pandemie. Eu cred că coronavirus va rămane pentru mult timp înainte, dar asta nu înseamnă ca nu putem scăpa de pandemie”, a menționat directorul regional al OMS.
Totodată, acesta a enumerat pașii care ar trebui făcuți pentru a scăpa de pandemie.
„În primul rând, ar trebui să se protejeze persoanele vulnerabile (vârstnicii și cei care au anumite condiții medicale în spate). În al doilea rând, toate țările să-și mobilizeze sistemele de supraveghere și de secvențiere genomică, pentru a putea depista cât de repede posibil orice variantă nouă care ar putea apărea. Și în al treilea rând toate țările trebuie să obțină acces la medicamentele noi antivirale”, a menționat Kluge.
Hans Kluge a menționat că 18 țări din cele 53 din cadrul UE, au înregistrat o creștere a numărului de infectări în ultima săptămână, dar totuși mortalitatea este în scădere.
Au fost sesizate creșteri în Marea Britanie, Irlanda, Grecia, Cipru, Franța, Italia și Germania. În Țările de Jos e înregistrat al doilea val de Omicron, dar acum este deja în scădere.
„Motivele pentru aceste creșteri sunt multiple. Primele sunt răspândirea variantei PA2, care este mai ușor transmisibilă și la fel alt motiv este că aceste țări au înlăturat toate restricțiile într-un mod foarte brutal. Eu sunt optimist, fiindcă în primul rând la nivel global avem o imunitatea destul de mare, pe urmă se datorează faptului sezonier, respectiv oamenii se vor aduna mai puțin în locuri închise, iar al treilea motiv ar fi că Omicron este mai ușor trecut pentru persoanele vaccinate în totalitate”, a precizat Kluge.
Din nefericire, în țările unde nivelul de vaccinare este scăzut, oamenii continuă să moară. Conform datelor oferite de directorul Regional al OMS, săptămâna trecută a fost înregistrat un număr de 20.000 de decese din cauza COVID-19.