Gimnasta ucraineană Katya Dyachenko, în vârstă de doar 11 ani, a murit sub dărâmături la Mariupol, după ce casa sa a fost lovită de un obuz, transmite Antena3.
Antrenoarea Anastasia Meshchanenkova a anunțat decesul Katyei pe Instagram: „Sincere condoleanțe familiei. Nu este nimic mai rău decât moartea copiilor...Nu vom ierta niciodată asta! Ucigașii de copii vor arde în iad!”.
„Soldații ruşi vizau grupurile de civili care așteptau la coadă la apă, mâncare ori farmacii!”
Drama oamenilor din Ucraina se citește în ochii a doi soți din Mariupol. Vreme de aproape o lună de zile, s-au rugat încontinuu ca Dumnezeu să le scape fata cu viață. De mâncat au mâncat doar ce au găsit în curte, cu lemne adunate de prin parc, iar pat le-a fost o saltea aruncată în pivniță.
Vreme de 23 de zile, pivnița le-a fost living şi dormitor, iar curtea bucătărie celor doi soți din Mariupol. Dimitri şi Tania au stat ascunși cu fiica de șapte ani și cu părinții lor. Cu ochii împăienjeniți de somn, din cauza sirenelor care sună necontenit, își spun povestea acum, când au reușit să fugă din iadul creat de ruși. Pe părinți, din păcate, i-au lăsat în urmă.
„Trăiești de pe o zi pe alta. Azi ești în viață, mâine probabil nu”
„Nu ştiu daca voi ajunge să-mi mai văd părinții sau sa-i mai aud vreodată. Nu știu... Trăiești de pe o zi pe alta. Azi ești în viață, mâine probabil nu.
La fiecare 15-20 minute puteam auzi avioanele care trăgeau şi trăgeau, după care sunetul de bombardament”, spune Dimitri.
Tania povestește că ea și familia ei ajunseseră să trăiască precum animalele. De mâncat mâncau ce mai găseau, pentru că proviziile se terminaseră, iar aprovizionări nu se puteau face. O găleată și un sac le serveau drept toaletă. De duș nici nu mai putea fi vorba - oamenii nu mai au apă curentă și nu s-au mai spălat de trei săptămâni. Iar banala ieșire pe stradă pentru o sticlă cu apă devenise un film thriller.
„O bombă a căzut şi a omorât 3 oameni în fața noastră”
”O bombă a căzut şi a omorât 3 oameni în fața noastră. Am văzut cum unui om care lua apă i-a fost retezat capul. Altul a fost desfigurat şi l-am văzut şi pe al treilea cum a murit. Cu ochii mei am văzut cum au murit, iar noi am săpat mormintele pentru ei”, povestesc ei.
Tania începuse să ţină un jurnal zilnic cât a stat în beciul casei. Era moștenirea pe care o lăsa în urmă, în cazul în care ar fi pierit într-un bombardament. De teamă, ea şi soţul ei părăseau rar pivniţa, doar pentru strictul necesar. O singură dată au ieșit fără să stea cu gândul la mâncare... când și-au înmormântat vecinii.
„Dragilor, vă rog, plecați! Plecați oriunde, nu știu, doar scăpați de asta!”
„În ultima zi mi-am văzut tatăl pentru că mama mea era complet distrusă psihic, mă refer că era complet într-o depresie, stătea într-o pivniță şi nu a ieşit din pivniță de când a început războiul, stătea doar înăuntru, din păcate. Și în ultima zi mi-am văzut tatăl și m-a implorat: „Dragilor, vă rog, plecați! Plecați oriunde, nu știu, doar scăpați de asta! Şi plângea”.
Tania şi Dimitri povestesc că soldații ruşi vizau grupurile de civili care așteptau la coadă la apă, mâncare ori farmacie. Trăgeau în ei doar pentru a semăna teroare, nu pentru că ar fi reprezentat vreun pericol.
Drama lor este exponențială pentru milioane de ucraineni. Dintre aceștia, trei milioane au fugit din țară - în majoritate femei şi copii. Cei mai mulţi sunt în Polonia, însă refugiații din ţara devastată de război s-au răspândit până în America Latină.
