Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1675: Descoperire în Moldova și decizie finală. Rusia amenință Lituania, iar Zelenski așteaptă un răspuns

Termenul de restituire a plăților de către agențiile de turism a fost extins până pe 30 septembrie

Agentia-de-turism
24 martie 2022, ora 13:08
Foto: travelplanner

Termenul de restituire a plăților de către agențiile de turism afectate de criza pandemică a fost extins până pe 30 septembrie 2022. Proiectul de lege privind unele măsuri suplimentare de susținere a călătorilor și a agenților economici afectați de situația epidemiologică (COVID-19) a fost votat în lectură finală de către 72 de deputați.

Astfel, prin derogare de la prevederile Codului civil și ale Legii privind protecția consumatorilor, dacă călătorul are dreptul la restituirea plăților efectuate ca urmare a rezoluțiunii contractului, organizatorul este obligat să restituie plățile respective nu mai târziu de data de 30 septembrie 2022.

Ca urmare a adoptării legii, agențiile de turism și operatorii locali vor obține timp suplimentar pentru depășirea problemelor financiare cauzate de criză și pentru onorarea obligațiunilor față de clienți.

Totodată, cererile de chemare în judecată prin care se solicită restituirea plăților efectuate ca urmare a rezoluțiunii contractelor privind pachetele de servicii de călătorie încheiate până la data de 17 martie 2020, precum și cele depuse între 31 decembrie 2021 și data intrării în vigoare a legii se vor examina în continuare.

Datele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din Moldova arată că datoriile agențiilor turistice și operatorilor de turism naționali se estimează la cca 1,1 milion de euro față de turiștii din Republica Moldova. 

Acestea constituie datoriile a peste 300 de agenți economici locali, primordial din sectorul entităților mici, acumulate față de peste 4.000 de călători.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Când s-ar putea decide scumpirea gazului: Tariful propus de ANRE, cu aproape 6 lei mai mare
Când s-ar putea decide scumpirea gazului: Tariful propus de ANRE, cu aproape 6 lei mai mare
/LIVE/ Ediție Specială „Întreabă Ghețu” la Parlament: Despre facturi, carburanți și securitate - doar la TV8!
/LIVE/ Ediție Specială „Întreabă Ghețu” la Parlament: Despre facturi, carburanți și securitate - doar la TV8!
Accidentul de la Strășeni: Copila de 6 ani, grav rănită, a decedat pe patul de spital
Accidentul de la Strășeni: Copila de 6 ani, grav rănită, a decedat pe patul de spital
/PROMO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog – sâmbătă, de la 20:00, la TV8
/PROMO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog – sâmbătă, de la 20:00, la TV8
/VIDEO/ Igor Dodon, prezent la judecată în dosarul „Kuliok”: Procurorii cer înăsprirea acuzațiilor
/VIDEO/ Igor Dodon, prezent la judecată în dosarul „Kuliok”: Procurorii cer înăsprirea acuzațiilor

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente