Potrivit declarației de avere și interese personale, procurorul general interimar, Dumitru Robu, a încasat, pe parcursul anului trecut, un salariu de 297 936 de lei de la Procuratura Generală, iar salariul ridicat de la ÎS ”MOLDDATSA” a constituit 413 220 de lei.
Pe parcursul anului trecut, Robu a beneficiat de indemnizație lunară de îngrijire a copilului în valoare totală de 23 863 de lei. Alocații pentru copii a primit și din partea statului român – în total 5 136 de lei românești.
Șeful interimar al PG, Dumitru Robu, a declarat că deține în proprietate un garaj cu suprafața de 16,7 m.p. pe care l-a achiziționat în 2018 și a cărui valoare de piață este de 50 663 de lei. De asemenea, mai deține un bun imobil cu suprafața de 11,8 m.p., achiziționat în 2020 cu 29 779 de lei.
Procurorul general interimar locuiește într-un apartament pe care l-a procurat în 2017, cu suprafața de 84,9 m.p., pentru care a achitat 479 647 de lei.
Mai deține un autoturism de model Lexus CT200H cu anul de fabricație 2011, pe care l-a cumpărat în 2018 cu 8 700 de euro.
Potrivit declarației de avere și interese personale, procurorul general interimar, Dumitru Robu, nu deține terenuri în proprietate.




















