Un adolescent de 14 ani ar fi incendiat o porțiune de teren din parcul „Muzeul Satului” de pe bulevardul Dacia al Capitalei. Audiat de către oamenii legii, în prezența părinților, băiatul a spus că a găsit o brichetă și a vrut să facă o glumă, respectiv a dat foc la vegetația uscată din parc.
Incidentul a avut loc miercuri, 30 martie. La fața locului s-au deplasat pentru intervenție serviciile specializate, care, au localizat și lichidat incendiul.
Totodată, polițiștii urmează să înștiințeze instituția de învățământ unde își face studiile minorul.
Pe acest caz a fost întocmit un proces verbal părinților pentru ,,Neîndeplinirea obligaţiilor de întreţinere, de educare şi de instruire a copilului”, care urmează a fi predat în instanța de judecată.





















