Forțele ucrainene încă folosesc măsuri de protecție contra forțelor ruse în zonele din jurul capitalei Kiev, în ciuda declarațiilor Moscovei că își va reduce operațiunile militare în nordul țării, afirmații tratate cel puțin cu circumspecție de Ucraina și țările occidentale, notează hotnews.

UPDATE: O recentrare a efortului rus de război asupra Donbasului, în estul Ucrainei, unde forţele ruse urmează să înfrunte o armată ucraineană călită în război, prevesteşte un război ”prelungit”, avertizează joi un oficial de rang înalt de la Pentagon, relatează AFP.
UPDATE: Premierul polonez Mateusz Morawiecki a declarat joi că el crede că trupele rusești vor urmări să cucerească o treime din teritoriul Ucrainei „cât de curând”.
UPDATE: Preşedintele SUA, Joseph Biden, a afirmat, joi seară, că există informaţii, chiar dacă nu foarte solide, că omologul său rus, Vladimir Putin, ar fi "izolat" şi că ar fi dispus arestarea unor consilieri, în contextul tensiunilor cu Occidentul şi al crizei interne din cauza invaziei în Ucraina.
UPDATE: Este „destul de probabil" ca Ucraina, unul dintre cei mai mari exportatori de grâu din lume, să nu-și poată procesa recoltele sau să exporte grâu în acest an, în urma invaziei rusești, a declarat joi o sursă de la Palatul Élysée.
UPDATE: Toate aeronavele închiriate din străinătate care se află încă în Rusia după rezilierea contractelor de leasing occidental vor rămâne în Rusia, a declarat joi viceprim-ministrul Federației Ruse, Iuri Borisov, potrivit Reuters.
UPDATE: Războiul lui Putin din Ucraina a pus în lumina reflectoarelor compania Gazprom, oligarhii din umbră, dar și sutele de firme, vehicule financiare, notari și avocați olandezi care ajută compania de stat rusă să transfere banii în țară pentru a putea finanța răsboiul, arată o analiză a grupului de investigații SOMO.
UPDATE: Comisia Europeană a efectuat o inspecţie surpriză la birourile din Germania ale companiei ruseşti Gazprom, pe care o suspectează că a provocat o majorare a preţului gazelor naturale în Europa prin de abuz de poziţie dominantă pe această piaţă, informează AFP.
UPDATE: Turcia este pregătită, în principiu, să acționeze ca țară garant pentru Ucraina, dar detaliile unui astfel de format trebuie să fie mai întâi puse la punct, a declarat joi președintele turc Recep Tayyip Erdogan, potrivit Reuters. Liderul de la Ankara a subliniat că decizia Moscovei de a-și reduce operațiunile militare sale din apropierea orașelor Kiev și Cernihiv a fost una cu „cu adevărat importantă”.
UPDATE: În cele cinci săptămâni de la începutul invaziei ruse, Ucraina a ratat exporturi de cereale în valoare de cel puțin 1,5 miliarde de dolari, a declarat joi, 31 martie, ministrul adjunct al Agriculturii de la Kiev, Taras Vysotskiy, potrivit New York Times.
UPDATE: Prețul gazului în Europa în timpul tranzacționării la bursă a crescut la 1.450 de dolari mia de metri cubi, după declarația lui Vladimir Putin privind semnarea decretului prin care de mâine gazul rusesc va fi plătit în ruble.
UPDATE: NATO a cerut Danemarcei să trimită 800 de soldaţi în Letonia, în încercarea de a consolida flancul estic al alianţei, potrivit Sky News.
UPDATE: Paraşutistul ucrainean Taras Koval, un participant la apărarea aeroportului din Doneţk în 2014, a fost ucis în războiul din Ucraina. Vestea a fost transmisă de fondatorul Fundaţiei Return Alive, Vitaliy Deinega, pe Facebook.
UPDATE: Șeful serviciilor de informații militare franceze, generalul Eric Vidaud, și-a pierdut funcția pentru că nu a reușit să prevadă războiul Rusiei în Ucraina.
UPDATE: Inscripţiile „Z” sau „colaboraţionist”, precum şi mesajele antisemite se înmulţesc în ultimele zile pe uşile locuinţelor din Rusia ale criticilor la adresa războiului dus de Vladimir Putin împotriva Ucrainei.
UPDATE: Georgia a calificat joi drept „inacceptabil” planul de referendum pentru alipirea la Rusia a regiunii separatiste Osetia de Sud, care a fost în centrul războiului ruso-georgian din 2008, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
UPDATE: Separatiştii pro-ruşi din Donbas anunţă joi că deţin controlul asupra aproape întregii regiuni ucrainene Lugansk şi a peste jumătate din regiunea Doneţk, în contextul în care Rusia a făcut din cucerirea acestor regiuni din estul Ucrainei prioritatea sa în război, revendicări care nu au putut fi verificate din surse independente, relatează AFP.
UPDATE: Preţul petrolului a scăzut joi, după ce s-a aflat că Statele Unite iau în considerare eliberarea a 180 de milioane de barili din Rezerva Strategică de Petrol, cea mai mare din istoria de aproape 50 de ani a acesteia, anunţă Reuters.
UPDATE: Un arhitect italian care a construit un palat uriaș pe malul Mării Negre despre care se spune că i-ar aparține președintelui rus Vladimir Putin a fost acuzat de evaziune fiscală de 50 de milioane de euro de către un magistrat care i-a confiscat colecția de artă, inclusiv lucrări de Picasso, Cezanne și Kandinsky.
UPDATE: Federico Cafiero De Raho, 70 de ani, și Nicola Gratteri, 63 de ani, doi dintre cei mai cunoscuți procurori italieni antimafie, au identificat patru domenii de activitate din care crima organizată face profit în vreme de război: traficul de arme, traficul de persoane, subvenții ilegale de la stat și spălarea banilor pentru oligarhii ruși, relatează publicația elvețiană Basellandschaftliche Zeitung (BZ).
UPDATE: În martie, inflaţia a continuat să crească vertiginos în cele mai mari economii europene, în timp ce creşterea economică a fost afectată, lăsând gospodăriile mai sărace, în condiţiile creşterii facturilor pentru energie, în urma invaziei Rusiei în Ucraina, arată Reuters.
UPDATE: Numărul victimelor după ce o rachetă rusă a lovit clădirea administrației regionale din orașul Nikolaev a ajuns la 20.
UPDATE: Rusia a acuzat Ucraina că a afectat comunicaţiile de la Cernobîl, într-un mesaj în care explică modul în care gestionează centralele nucleare pe care le-a preluat.
UPDATE: Forțele ruse din Ucraina nu se retrag, ci se regrupează, a spus secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, comentând anunţurile Moscovei despre o reducere a operaţiunilor militare în jurul Kievului.
UPDATE: Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a avertizat că Germania, cea mai mare economie a Europei, va avea de suferit în urma războiului din Ucraina. ”Vom fi mai săraci”, a declarat Robert Habeck a declarat, miercuri, pentru postul public de televiziune germană ZDF.
UPDATE: Este posibil ca Rusia să-şi retragă trupele de peste tot, cu excepţia Donbasului. Acest lucru a fost declarat de Nikolay Kapitonenko, expert în negocieri şi securitate, pentru Forbes, cu privire la prognoza privind evoluţia negocierilor de pace.
UPDATE: Miniştrii afacerilor externe rus şi ucrainean, Serghei Lavrov şi Dmitro Kuleba, au putea avea o nouă întrevedere "în următoarele două săptămâni", a anunţat joi omologul lor turc Mevlut Cavusoglu, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.
UPDATE: Avioane de atac rusești care transportau arme nucleare au intrat în spațiul aerian suedez, potrivit unui nou raport.
UPDATE: China a decis să restricționeze vizele pentru oficialii americani, ca răspuns la restricțiile privind vizele americane pentru unii oficiali din China, a anunțat joi un purtător de cuvânt al ministerului chinez de externe, citat de Reuters.
UPDATE: Gazprom analizează opţiunile în privinţa opririi livrărilor de gaze către ţările "neprietenoase" şi evaluează posibilele consecinţe, a informat joi publicaţia rusă Kommersant, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Reuters.
UPDATE: Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, s-a declarat îngrijorat joi de faptul că oficialii de rang înalt de la Washington n-ar avea habar de ce se întâmplă cu adevărat la Kremlin, o situație pe care a descris-o drept îngrijorătoare, relatează Interfax.
UPDATE: „Condiţiile" din partea lui Putin pentru o încetare a focului nu au fost încă îndeplinite, spune premierul italian Mario Draghi. În ce priveşte o întâlnire cu Zelenski, Putin i-a răspuns lui Draghi că nu e momentul potrivit.
UPDATE: Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, susține că trupele ruse au ucis mii de oameni, sute de copii ucraineni, au distrus zeci de mii de case, au jefuit și au început să ucidă pentru distracție.
UPDATE: Marea Britanie a anunțat că a impus noi sancțiuni, contra unor personalități și lideri militari proeminenți din Rusia, inclusiv împotriva lui Serghei Brilev, un propagandist care deține canalul de știri Russia Today (RT), notează Guardian.
UPDATE: Vladimir Putin suplimentează numărul de cadre active din armată. Președintele Rusiei a semnat joi un decret prin care a ordonat înrolarea a 134.500 de noi recruți.
UPDATE: Patru aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Regale Britanice au aterizat miercuri în Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, a anunțat joi Ministerul Apărării Naționale.
UPDATE: Rusia trebuie să fie trasă la răspundere pentru greşelile sale, a declarat joi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în fața parlamentului Australiei, avertizând că alte ţări s-ar putea simţi încurajate să declanşeze războaie împotriva statelor vecine, dacă Moscova nu va fi pedepsită, relatează Reuters.
UPDATE: Pierderile suferite de Rusia, potrivit ucrainenilor:
- 614 tancuri
- 1735 vehicule blindate de luptă
- 311 sisteme de artilerie
- 96 lansatoare multiple de rachete
- 54 mijloace de apărare aeriană
- 135 avioane
- 131 elicoptere
- 7 nave/bărci
- 83 UAV-uri de nivel operațional și tactic
- 1.201 vehicule
UPDATE: Soțul deputatei ucrainene Olga Ștefanișina a murit în urma unui atac cu rachete, lângă Cernigov. „Scumpul meu soț, Bogdan, a murit după lansarea unei rachete rusești, în 30 martie, lângă Cernigov, încercând să salveze oameni”, a scris Ștefanișina într-o postare pe o rețea socială.
UPDATE: Autobuze cu soldați ruși care ar fi fost expuși radiațiilor în zona din jurul centralei nucleare de la Cernobîl ar fi ajuns la un spital din Belarus, scrie presa ucraineană. Conform Visegrad 24, care citează agenția ucraineană de presă Unian, ar fi ajuns la un spital din Belarus șapte autobuze cu soldați ruși care ar avea sindromul iradierii acute.
UPDATE: Forțele armate ale Ucrainei au recucerit trei sate din regiunea Herson, aflat la 50 de kilometri de Krivoi Rog. Este vorba despre localitățile Orlovo, Zagradovka și Cociubeevka.

UPDATE: Rubla rusească și-a revenit la valoarea de dinainte de război, în ciuda sancțiunilor occidentale asupra exporturilor și băncilor, scrie The Guardian. Moneda se tranzacționa la un curs de 75,5 ruble la un dolar american joi dimineață, în comparație cu aproape 140 ruble/dolar la un dolar la începutul lunii martie.
UPDATE: Potrivit unor imagini postate pe rețelele de socializare, pe o șosea aflată lângă Borodianka, localitate aflată la nord-vest de Kiev (aproape de Irpin, recent recucerit de la ruși), au fost puse mine antitanc.
Într-un din clipurile video se poate vedea cum mașinile se strecoară printre mine, pentru a nu călca pe ele. De precizat însă că acestea, foarte probabil nu s-ar declanșa nici dacă ar trece peste ele, deoarece sunt menite să explodeze doar dacă înregistrează greutăți foarte mari, de exemplu dacă un tanc calcă peste ele.
UPDATE: Forțele ruse sunt „foarte, foarte aproape” de centrul orașului Mariupol, din sudul Ucrainei, aflat sub asediu, potrivit purtătorului de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, relatează BBC. Oficialul a acuzat Rusia că vizează infrastructura civilă, clădirile rezidențiale și spitalele, iar Mariupolul este „decimat” de atacurile aeriene, notează libertatea.
Kirby a mai spus că „la momentul potrivit” SUA vor revizui lecțiile învățate din război și rolul lor în sprijinirea forțelor ucrainene. Vom arunca o privire la „ceea ce am învățat urmărind cum Rusia a avut performanțe slabe și cât de uimitor s-au descurcat ucrainenii. (…) Vom învăța din propriile noastre comportamente aici, din eforturile noastre de a ajuta Ucraina să se apere”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Pentagonului.
UPDATE: Rusia a început să-și retragă trupele de la centrala nucleară dezafectată de la Cernobîl, capturată pe 24 februarie, potrivit unui înalt oficial american al apărării, citat de CNN. Retragerea vine într-un moment în care mișcările de trupe rusești din zona capitalei Kiev au început o ”repoziționare”.
UPDATE: Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a declarat că SUA au văzut aproximativ 20% dintre batalioanele rusești desfășurate în apropierea capitalei Ucrainei au „început să se repoziționeze” înspre nord, posibil spre Belarus. Centrala de la Cernobîl a fost capturată pe 24 februarie de forțele ruse, în prima zi a invaziei în Ucraina, și se află la aproximativ 97 de km de nord-vest de Kiev. În 1986, în zonă a avut loc o explozie și un incendiu care a declanșat un grav dezastru nuclear.




























































