Un bărbat de 53 de ani, din raionul Nisporeni, a murit după ce a căzut în fântână. Victima împreună cu mai mulți prieteni lucrau în grădină, iar la un moment dat, bărbatul s-a așezat pe inelul fântânii pentru a lua o pauză, dar s-a răsturnat în interior. Ceilalți au încercat imediat să-l scoată, dar din nefericire, acesta a decedat pe loc.
Ajunși la fața locului, polițiștii au reușit să stabilească că în grădină se aflau mai multe persoane care lucrau, iar victima s-a așezat pe inelul fântânii să ia o pauză. Aceasta era învelită cu o folie metalică, care la un moment dat a cedat și bărbatul a căzut în interior.
Ceilalți bărbați au intervenit imediat pentru a încerca să-l scoată, totodată, au solicitat și intervenția salvatorilor, dar bărbatul a decedat pe loc.
Pe acest caz polițiștii au inițiat o anchetă, pentru a stabili toate circumstanțe producerii tragediei.




















