Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, susține că „oamenii care se uită la ceea ce s-a întâmplat în Ucraina” pot vedea „că acesta este un măcel sistematic al oamenilor nevinovați”. Ba mai mult, acesta a catologat drept un „genocid” atrocitățile comise în Ucraina de către Rusia, scrie CNN.
„Este de neconceput ce ce întâmplă și cred că lumea este acum în mod covârșitor de partea ucrainenilor. Marea Britanie va continua, împreună cu aliații și partenerii săi, să facă tot ce poate pentru a ajuta. Desigur, ne uităm la ce asistență militară mai putem oferi”, a declarat Johnson.
Declarația vine la o zi după ce Johnson le-a cerut cetățenilor ruși să nu se mai lase păcăliți de propaganda lui Vladimir Putin și să ocolească cenzura impusă de statul prin folosirea VPN-urilor pentru a cerceta pe internet despre crimele de război comise de armata rusă în Ucraina.
Johnson s-a adresat rușilor chiar în limba rusă, într-un mesaj publicat pe rețele sociale.
„Președintele vostru știe că dacă ați putea vedea ce se întâmplă, nu ați susține acest război”, a spus el.
Vorbind în limba rusă, Johnson a spus că „poporul rus merită să știe adevărul, merită să afle faptele” – „imaginile cu trupurile arse, aruncat în gropi comune sau lăsate pe drumuri de forțele ruse în retragere la Bucha și Irpin au fost atât de șocante, atât de revoltătoare încât nu e de mirare că guvernul vostru caută să le ascundă de voi”, a continuat premierul britanic în limba engleză.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent:https://t.me/tv8md





















