Letonia va primi 500 de cetățeni ai Ucrainei care s-au refugiat în Republica Moldova. O parte dintre aceștia vor pleca joi, 7 aprilie, cu avionul prezidențial al președintelui leton. Anunțul a fost făcut de către acesta în cadrul unei conferințe de presă susținute împreună cu Maia Sandu.
„Am decis să relocăm 500 de refugiați din Republica Moldova și să îi aducem în Letonia. 30 dintre ei chiar astăzi vor merge împreună cu mine și delegația mea. Letonia a alocat o contribuție pentru gestionarea refugiaților și pentru activitatea UNICEF pentru a sprijini eforturile de a ajuta refugiații”, a precizat președintele Letoniei, Egils Levits.
Totodată, acesta a declarat că autoritățile letone vor continua să ofere sprijin Moldovei și în gestionarea pandemiei. Astfel, în luna iunie în țara noastră urmează să ajungă peste 80 de mii de doze de vaccin împotriva COVID-19.
Tv8.md reamintește că, de la începutul războiului în Ucraina peste 366 de mii de cetățeni ucraineni au intrat pe teritoriul Republicii Moldova, dintre care peste 91 de mii au rămas în țară.
În total, pe teritoriul Republicii Moldova sunt 95.854 cetățeni străini, dintre care 47.476 sunt minori (cetățeni ucraineni și de alte naționalități).
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent:https://t.me/tv8md




































