Ministrul Infrastructurii, vicepremierul Andrei Spînu spune că în 7 aprilie 2009, atunci când mii de moldoveni au ieșit în stradă, nemulțumiți de rezultatele alegerilor parlamentare, se afla în Piața Marii Adunări Naționale.
„De atunci, generația noastră a protestat mult, împotriva hoților, corupților, dictatorilor și trădătorilor. Mulți din cei care erau atunci în Președinție, Parlament și Guvern nu mai sunt azi în politică. O parte din ei încă mai încearcă să ne tragă înapoi”, scrie Spînu într-o postare pe Facebook.
„Noi, vom duce până la capăt pentru ce s-a luptat în toți acești ani. Va fi greu. Trăim timpuri complicate, cu război la hotar și crize peste crize. Dar, oameni buni, e unica calea care să ne facă liberi, democratici și de partea bună a istoriei. Moldova e Europa”, a adăugat vicepremierul Andrei Spînu.
Astăzi se împlinesc 13 ani de la evenimentele sângeroase din 7 aprilie, soldate cu reținerea a peste 600 de tineri, care au ajuns să fie maltratați în comisariate și cel puțin patru decese în condiții suspecte.
Manifestațiile au început pașnic în data de 6 aprilie și au escaladat în 7 aprilie, când miile de protestatari, nemulțumiți de rezultatele alegerilor parlamentare din 5 aprilie 2009, în urma cărora Partidul Comuniștilor a obținut cele mai multe mandate de deputat – la număr, au devastat clădirea Parlamentului și cea a Președinției.
Până în prezent, singurii condamnați pentru violențele din acea zi au fost ministrul de Interne de atunci, Gheorghe Papuc și fostul comisar general al mun. Chișinău, Vladimir Botnari.
Papuc a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare, iar Botnari la doi ani cu suspendare, pentru neglijență în serviciu și încălcarea drepturilor și intereselor ocrotite de lege, însă au fost achitați la Curtea Supremă de Justiție. De asemenea, celor doi le-au fost retrase gradele de general.




















