Lacrimi, durere și frică. Sunt sentimentele pe care le trăiesc mulți dintre refugiații care au fugit din calea războiului și au venit la noi în țară. Se roagă să fie pus capăt conflictului și speră că în curând vor reveni acasă.
„Ne este foarte greu...”
Ne-a mărturisit această femeie, pe care am întâlnit-o întâmplător pe o bancă dintr-un parc din capitală. A fugit cu nepotul din Odessa de teama războiului.
„Acolo e fiica, ginerele, nepoata, iar eu cu nepotul am venit la Chișinău. Suntem de pe 9 martie. Mulțumesc mult chișinăuienilor, sunt foarte atenți. Noi locuim într-un apartament, proprietara căruia ne compătimește.
- E rudă?
- E un om străin care ne-a primit în casa ei.”
De când a început războiul, femeia ne povestește că trăiește cu frică fiecare zi.
„Ne-a fost foarte strașnic, când au început bombardamentele, dar erau departe. Însă acum când se întâmplă la Odessa, alături...Iată vine nepotul. A fost ziua lui ne naștere pe 4 aprilie. A plâns mult. Fără prieteni, fără mamă, fără tată. Chiar dacă noi i-am făcut un cadou superb. Un telefon, așa cum și-a a dorit.”
Speră că de sărbătorile pascale vor sta toată familia la o masă, iar războiul va înceta.
„Toată lumea își dorește pace. Nimănui războiului nu i-a adus bucurii. Vrem să revenim în Odesa. Cred că Paștele îl vom sărbători acasă.”
În același parc, întâlnim o altă femeie din Ucraina. A venit în Moldova din regiunea Jîtomir.
„Mereu se auzeau sirenele și nepotul se temea. Trebuia mereu să fugim în subsol și am decis să plecăm.”
În suflet, astăzi, domină un singur sentiment...
„Durere și frică pentru cei care au rămas”.
