Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1684: Halucinațiile lui Putin, grad nou pentru Kadîrov și amenințări reciproce. România a refuzat Kievul

Cele cinci obiective ale lui Putin înaintea defilării din 9 mai dedicate victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial

Vladimir Putin
11 aprilie 2022, ora 17:25

Cu o lună înainte de parada militară de 9 mai din Piața Roșie, prin care se sărbătorește victoria în cel de-al Doilea Război Mondial, trupele lui Vladimir Putin întâmpină obstacole în Ucraina. Potrivit AFP, citat de France 24, printre obiectivele militare și sociale ale Moscovei înaintea defilării se numără:

Cucerirea regiunii Donbas 

După ce Kievul a opus rezistență, Moscova a anunțat la sfârșitul lunii martie că se va axa pe regiunea Donbas din estul Ucrainei, unde se vorbește cu precădere limba rusă.

Regiunea minieră de cărbune este esențială pentru economia Ucrainei, însă a avut de suferit încă din 2014, când între armata ucraineană și separatiștii susținuți de Moscova s-au iscat conflicte. 

Se pare că scopul lui Putin ar fi să acapareze întreaga regiune, din care momentan doar o parte este controlată de separatiștii proruși.

Deși nu a avut loc o „desfășurare în masă” a trupelor către est, „am văzut primele etape ale unor forțe aeriene care au început să se alăture trupelor din Donbas sau din jurul regiunii”, a declarat un oficial occidental de rang înalt.

După ce operațiunea inițială a Rusiei a fost afectată de probleme logistice, Statul Major al forțelor ruse va încerca să planifice mai atent acțiunile pentru a evita prelungirea conflictului.

 O defilare victorioasă pe 9 mai 

Având în vedere semnificația zilei de 9 mai, când Putin evaluează trupele Kremlinului și ține un discurs privind capacitățile Rusiei, forțele armate rusești se confruntă cu presiunea de a obține victoria.

Putin va dori să facă o analogie între victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste și scopul său mărturisit de a „denazifica” Ucraina.

„Credem că data de 9 mai reprezintă o zi importantă pentru Kremlin”, a mai spus oficialul occidental, avertizând că planificarea unor acțiuni militare pentru a obține obiective politice „se poate solda cu un dezastru militar”.

Totuși, Vasili Kashin, expert în geopolitică la Școala Superioară de Economie din Moscova, a afirmat că data respectivă „nu are niciun rol”.

„Este un război dur, cel mai mare în Europa din 1945 încoace”, a declarat el pentru AFP. „Nimeni nu va programa acțiunile pentru a se potrivi cu o sărbătoare națională”.

Deși cucerirea întregii regiunii Donbas până la 9 mai pare un obiectiv greu de atins, Rusia poate spera la cucerirea orașului-port Mariupol, în prezent încercuit, și să declare acest lucru drept o victorie.

Continuarea negocierilor 

Cu toate că acțiunile sale militare continuă, Moscova a participat, de asemenea, la negocieri de pace cu reprezentanții Kievului.

Kremlinul a avut o atitudine bipolară, acuzând marți Kievul că s-a opus propunerilor prezentate la o întâlnire anterioară, după ce afirmase că s-au făcut anumite progrese.

Experții sunt de părere că Rusia urmărește să obțină un progres militar major înainte de a se angaja în negocieri semnificative.

Kashin a precizat că discuțiile vor fi „influențate de evoluția acțiunii militare”.

Punctul cel mai sensibil este „statutul regiunilor Crimeea și Donbas”, Rusia insistând ca prima să fie recunoscută ca parte a teritoriului său, iar cea de-a doua ca teritoriu independent, a spus Kashin.

Rusia va urmări să-și atingă aceste obiective, a menționat el.

„Întrebarea este cât va mai dura și ce pierderi vor avea de suferit părțile implicate”.

Menținerea economiei pe linia de plutire 

Putin nu se poate concentra doar pe manevrele militare, el trebuie să aibă în vedere și indicatorii economici, deoarece sancțiunile impuse de Occident încep să se resimtă prin creșterea inflației.

Sergei Khestanov, consilier pe probleme de macroeconomie la compania Open Broker, a afirmat că impactul se va resimți „în trei-patru luni”, pe măsură ce „problemele logistice se vor acumula”.

Mihail Mișustin, prim-ministrul Rusiei, a declarat joi că economia ar avea nevoie „de cel puțin șase luni pentru a-și reveni”.

Statul intervine în mod despotic, trezind temeri legate de revenirea la o economie specifică fostei Uniuni Sovietice.

Marți, Putin a solicitat confecționarea mai multor echipamente agricole la mâna a doua și stabilirea unor obiective „clare” pentru a compensa suspendarea importurilor. 

„Din fericire, în rândul autorităților există mai multe persoane care înțeleg că introducerea planificării de stat ar duce și mai rapid la prăbușirea economiei”, a spus Khestanov.

 Reprimarea opoziției 

Moscova a întețit măsurile represive, reținând mii de protestatari și interzicând presa independentă și rețelele de socializare.

Ca urmare, 83% dintre ruși susțin că sunt de acord cu acțiunile lui Putin, conform unui sondaj realizat în martie de către compania independentă Levada Centre, însă acest procentaj trebuie înțeles în contextul în care cetățenilor le este frică să-și exprime adevărata părere.

Rusia intensifică, de asemenea, retorica împotriva Occidentului.

Maria Zakharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, a acuzat miercuri presa occidentală de „complicitate” în cazul masacrului din orașul Bucha, Putin negând orice implicare și acuzând Kievul de o „provocare grosolană și cinică”.

Dmitri Medvedev, fost președinte și prim-ministru, a ținut un discurs săptămâna aceasta în care a precizat că Rusia intenționează să „clădească o Eurasie deschisă, de la Lisabona la Vladivostok”.

Abonează-te acum la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

O fotografie făcută cu încredere. O promisiune încălcată. Iar în câteva clipe, viața unei minore se schimbă. /A cunoscut un vlogger pe internet. A dus-o într-o pădure, unde a fost constrânsă să facă poze intime. A crezut că vor rămâne private. Nu au rămas. /Imaginile au ajuns online. Iar întrebările sunt inevitabile: /Unde se termină încrederea și unde începe manipularea? Cine trebuie să răspundă? Minora care a avut încredere sau adultul care a exploatat-o? /Cum pot fi prevenite astfel de situații? Ce trebuie să facă victimele, dar și autoritățile? /La AMPRENTE căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Polița RCA se scumpește din 4 octombrie: Ce categorii de șoferi vor plăti cel mai mult
Polița RCA se scumpește din 4 octombrie: Ce categorii de șoferi vor plăti cel mai mult
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Rețeaua imobiliară a lui Popșoi. Investiții la Trușeni și Durlești cu parteneri controversați
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Rețeaua imobiliară a lui Popșoi. Investiții la Trușeni și Durlești cu parteneri controversați
/VIDEO/ Accident violent la Peresecina: Trei mașini distruse și patru persoane transportate la spital
/VIDEO/ Accident violent la Peresecina: Trei mașini distruse și patru persoane transportate la spital
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
Planuri rămase doar pe hârtie: De ce nu au mai ajuns în Moldova centralele electrice de urgență și turbina din Norvegia
Planuri rămase doar pe hârtie: De ce nu au mai ajuns în Moldova centralele electrice de urgență și turbina din Norvegia

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente