Au muncit o viață la pământ, fără să știe ce-i asta odihna, iar acum își trăiesc smerite și neputiincioase apusul. Două surori, Maria și Iulia, povestea cărora o spunem în continuare, au învățat despre greutăți de mici. Copile fiind, au trebuit să supraviețuiască foametei din '46, provocată de regimul sovietic, după cel de-al Doilea Război Mondial. Au fost perioade în care, ca să reziste, s-au hrănit cu buruieni. Lipsurile le-au urmărit toată viața, iar acum, la cei 90 de ani ai lor, se bucură de puținul pe care îl au. Important e să fie pace, spun bătrânele, care nu se pot împăca cu gândul că, în țara vecină, se duc lupte grele, iar mii de oameni mor.
„Îți spun, două babe am rămas, noroc de telefonul asta că mai sunăm dacă ceva”.
În mahalaua în care locuiește mătușa Maria, împreună cu sora sa Iulia, de ani buni s-a așternut o liniște ca de mormânt. Cei tineri au ales calea străinătății, iar bătrânii s-au stins pe rând:
„Au murit toți, au murit!”.
Sunt zile în care nu văd chip de om, pentru că nimeni nu are drum pe lângă casa lor. Așa că, atunci când o văd pe mătușa Zinaida, și ea dornică de vorbe bune, prind la viață. De cum au zărit-o la geam, mătușa Maria s-a grăbit să o întâmpine. Dar, drumul din odaie spre prag nu e atât de ușor ca altădată.
Dar, nu s-a reținut mult. A venit să le aducă niște ouă. Și a plecat. Mătușa Maria a petrecut-o la poartă, apoi a stat mult timp cu țintiți spre drum. Oare, când va mai trece prin ospeție?
Am intrat în casă și ne-a arătat „frigiderul”. Așa îi mai zice ea odăii în care își păstrează produsele alimentare. Pentru că e tot timpul rece, mâncarea se păstrează proaspătă, povestește bătrâna.
„Pe podea am pus merele să nu se strice. Asta e toată bogăția la niște babe. E greu că nu pot, dar viața cum e acum și cum a fost, păi acum e bine”.
Se bucură cu puținul pe care îl are și prețuiește orice produs alimentar, pentru că a trăit, pe propria piele, ce înseamnă foametea. Era copil mic pe atunci, dar ține minte bine gustul buruienilor pe care le mânca:
"A fost în 47 foame, murea lumea de foame că a fost război și acum după acest război nu vor fi greutăți la cei care suferă”.
"La foamea ceea culegeam lobodă. Aveam râșniță. Puneam ce era, orz și făceam turte pe plită. Așa mâncam. Eu și acum mărariul din borș nu îl prea manânc. M-am săturat atunci de buruiene. Am apucat așa timpuri".
La 15 ani, a început să lucreze în colhoz. Înghitiță de muncă, a rămas în sat și nu a avut ocazia să învețe o altă meserie. Nici viață personală nu a mai avut:
„Din 51, cum am absolvit școală am lucrat...Am ieșit atunci, cu o pensie de 117 ruble. Acum mi-au ridicat două mii”.
Cu propriile forțe, și-a ridicat o casă. E mică și toată din lut. Ne arată mobilierul modest și a ținut neapărat să ne vorbească despre o piesă, pe care a moștenit-o de la mama ei.
„Aici blidar. E încă de la mama mea”.
De ani buni, odaia cu un bec, o lejancă, o masă și un pat, o împarte cu sora mai mare, Iulia, în vârstă de 89 de ani. S-a mutat la ea, întrucât casă în care locuia s-a dărâmat.
„Au fugit păreții. Cum să nu te doară sufletul dacă nu ai locuința ta”.
- Cine doarme pe lejancă?
-Eu. Iată, fac focul și fumul încălzește soba și e cald”.
„Apă ne aduce asistenta socială”.
De când a început războiul în Ucraina, cele două surori petrec serile în rugăciuni, în fața candelei. Rostesc rugăciuni pentru pace, pentru că au văzut cum arată ororile războiului.
„Tineretul suferă. Noi bătrânii, chiar dacă ar cădea ceva și l-ar omorâ, a trătit 80 de ani, îi de ajuns. Dar cel tânăr, săracul lasă copiii, asta e dureros”.
ATENȚIE: Cei care își doresc să ajute eroii campaniei „Bătrânii noștri” o pot face prin donații pe Paynet. Pentru a evita escrocheriile sau strângerile ilegale de fonduri, TV8 anunță că aceasta este singura metodă de a colecta donațiile. Vă mulțumim!
