Șoc aseară în Liga Campionilor. Una din favoritele la câștigarea competiției, Bayern Munchen a fost eliminată de Villareal, în timp ce Real Madrid s-a calificat cu mari emoții în fața londonezilor de la Chelsea.
După 1-0 în tur, Villarreal s-a calificat în semifinalele Champions League, după egalul din deplasare cu Bayern Munchen, scor 1-1.
Robert Lewandowski a deschis scorul în minutul 52. Villarreal n-a avut șut pe poartă până în minutul 88, dar execuția lui Chukwueze a fost decisivă.
Pentru al doilea sezon la rând, Bayern Munchen se oprește în sferturile de finală după ce anul trecut era învinsă de PSG.
De partea cealaltă Villarreal ajunge în semifinaledoar pentru a doua oară în istoria clubului.
În celălalt meci al serii, după 3-1 în tur, Real Madrid s-a calificat dramatic în fața lui Chelsea.
Londonezii au condus cu 3-0 în manșa secundă după golurile marcate de Mount, Rudiger și Werner.
Cu zece minute înainte de final, Rodrygo a repus-o pe Real Madrid în joc cu un gol venit după o pasă superbă a lui Luka Modric.
În prima repriză a prelungirilor, Karim Benzema a fost din nou omul decisiv pentru madrileni, scor 3-2, rezultat anticipat de puțini microbiști după prima manșă.