Lista beneficiarilor de proteze și implanturi gratuite, asigurate din fondul Casei Naționale pentru Asigurări în Medicină (CNAM) ar putea fi extinsă. Un proiect de lege în acest sens a fost elaborat de un grup de deputați în Parlament.
Dacă actualmente, implanturile și protezele sunt asigurate gratuit pentru pacienții oncologici, care în urma operațiilor de înlăturare a tumorilor maligne, au rămas cu sechele, după operarea modificărilor legislative, în lista beneficiarilor vor fi incluși și pacienții cu tumori benigne.
De asemenea, după aprobarea amendamentelor legislative, va fi extinsă și lista procedurilor dureroase efectuate în regim ambulatoriu, pentru care sunt asigurate preparate anestezice și analgezice.
La ora actuală, pacienții supuși unor asemenea proceduri, fie trebuie să suporte durerea, fie achită din buzunar costul preparatului.
Modificările vor intra în vigoare după aprobarea amendamentelor. Proiectul de lege a fost înregistrat în Parlament și urmează să fie supus dezbaterilor.





















