Soția politicianului pro-rus aflat în strânse legături cu Vladimir Putin, Viktor Medvedciuk, capturat de Serviciul de Securitate al Ucrainei, a ieșit într-o conferință de presă în care a declarat că autoritățile ucrainene i-ar putea tortura soțul pentru a obține informații, potrivit RIA.
Oxana Marcenko susține că evadarea din arest la domiciliu a soțului său pe care Kievul a anunțat-o a fost înscenată de Serviciul de Securitate al Ucrainei.
„Avem motive serioase să credem că unitățile SBU folosesc cu adevărat tortura pentru a obține mărturia dorită”, a declarat aceasta.
„În prezent, nu știm unde se află soțul meu, ceea ce face imposibilă asigurarea unei protecții juridice adecvate și supraveghere medicală adecvată. Fac un apel și vă cer ajutorul pentru a stabili locul real unde se află soțul meu”, a spus ea.
Referitor la declarațiile făcute de consilierul ministrului Afacerilor Interne al Ucrainei cu privire la propunerea Kievului de a elibera prizonieri deţinuţi în Rusia în schimbul deputatului şi omului de afaceri Medvedciuk, cumătra lui Putin a declarat că este sigură că „în primele ore după reținere acesta a fost bătut”.
Aceasta își argumentează acuzațiile, deoarece din imaginile publicate de ucraineni, se pot observa „petele roșii de pe frunte și urechile umflate”.
Marcenko susține că tatăl ei încearcă să-l localizeze pe Medvedciuk de două zile, însă centrele de detenție și închisorile pe care le-a contactat au declarat că nu au așa persoană.
Soția lui Viktor Medvedciuk a venit recent cu o adresare video către președintele ucrainean Volodimir Zelenski și către președintele Turciei, Recep Erdogan în care le cere eliberarea soțului ei. Aceasta susținea că Medvedciuk este reținut ilegal, contrar tuturor normelor de drept, și a comparat reținerea sa cu „o manifestare a terorismului”.
Tv8.md reamintește că Viktor Medvenciuk a fost reținut marți, 12 aprilie, de către autoritățile ucrainene. Medvedciuk, unul dintre posibilele nume vehiculate pentru a conduce un guvern-marionetă instalat de Moscova în cazul preluării Kievului, fugise din arestul la domiciliu în primele zile ale invaziei Ucrainei de către forțele ruse.
Autoritățile de la Kiev susțin că politicianul pro-rus Viktor Medvedciuk, plănuia să fugă din Ucraina în Transnistria în momentul în care a fost capturat, relatează Sky News. Șeful SBU spune că Medvedciuk intenționa să se întâlnească cu agenți ai FSB în Transnistria, înainte să fie escortat la Moscova.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent:t.me/tv8md




































