Șeful delegației ucrainene, Mihail Podoleak, a venit cu un apel disperat către Uniunea Europeană. Acesta a scris pe pagina sa de Twitter că Ucraina are nevoie de arme, nu peste o lună, dar acum.
„1. Ucraina cere Europei arme.
2. Europenii susțin apelul guvernelor lor.
3. Uniunea Europeană îi dă Ucrainei arme, nu cele cerute de noi.
4. Livrarea armelor întârzie prea mult.
Democrația nu va câștiga din jocul acest. Ucraina are nevoie de arme. Nu într-o lună. Acum”, a scris Podoleak pe Twitter.

În ultimul său mesaj video, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că este dificil de prezis cât va dura războiul. El a spus că doi factori vor determina durata conflictului și anume sancțiuni economice tot mai puternice contra Rusiei și ajutor armat pentru Ucraina.
Cu toate acestea, Zelenski a afirmat că „toate țările lumii” ar trebui să se pregătească pentru posibilitatea ca preşedintele rus Vladimir Putin să utilizeze arme nucleare tactice în războiul dus împotriva Ucrainei.
Sâmbătă, 16 aprilie, este cea de-a 52-a zi de război în Ucraina. După scufundarea navei amiral „Moscova”, Rusia a intensificat atacurile asupra mai multor zone din Ucraina.
Sâmbătă, rușii au bombardat Kievul,Harkovul și Lvov. Oficialii ucraineni au anunțat că și în sudul țării situația este „din ce în ce mai ostilă”, în timp cenouă coridoare umanitare au fost covenite.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md




































