Transportul public municipal de pasageri din municipiul Chișinău ar putea intra în faliment. Avertizarea fost făcută de primarul Capitalei, Ion Ceban, care acuză guvernarea PAS pentru declanșarea crizei.
Potrivit lui Ceban, municipalitatea ar putea să nu mai aibă bani pentru achitarea salariilor șoferilor de troleibuz și autobuz, iar unitățile riscă să nu mai fie scoase pe linie.
De vină pentru această situați, în opinia lui Ceban, sunt reprezentanții guvernării PAS, care „blochează” aprobarea Metodologiei de calculare a tarifelor în transportul public municipal de pasageri.
Reamintim că, anterior, documentul a fost criticat de consilierii PAS în CMC.
„Cu regret, în continuare suntem antrenați în jocuri murdare a celor care au timp să umbele pe la TV, să posteze pe rețelele de socializare, să meargă cu alaiul prin regiuni. Acești trepăduși devin din ce în ce mai frustrați. Le este frică de ceea ce facem noi și fac tot posibilul ca municipalitatea să nu dezvolte proiecte. Nu am de gând să comentez declarațiile de ură ale unor deputați , miniștri funcționar de la PAS care nu pot decât să prezinte grafie desenate de la PAS și să pălăvrăgească”, a declarat Ion Ceban în cadrul ședinței serviciilor primăriei.
Potrivit lui Ceban, numai în primele trei luni ale anului curent, cele două întreprinderi municipale de transport au înregistrat pierderi de circa 46 milioane de lei. El a menționat că în majoritatea localităților din țară, tarifele în transportul public a fost majorat și constituie 5 lei pentru o călătorie, chiar dacă „nu s-au făcut investiții de modernizare”.
Potrivit Metodologiei de calculare a tarifelor de călătorie în transportul public, costul unei călătorii cu troleibuzul sau autobuzul în Capitală ar trebui să fie de 6 lei.





















