Cine vrea să-i ia locul lui Ion Ceban în fotoliul de primar al Capitalei? Însuși edilul susține că sunt mulți pretendenți din rândul membrilor PAS.
„Sunt vreo 10 care se visează acolo primari și se bat între ei cine este mai bun în partid. Ați văzut că și sondaje fac pe intern, au scos toate corturile prăfuite încă din campania electorală”, a dezvăluit Ceban în cadrul ședinței săptămânale cu subalternii săi.
Ion Ceban s-a plâns, din nou, pe faptul că reprezentanții partidului de guvernare blochează activitățile primăriei.
„Ați rezolvat toate problemele pe țară, eu nu știu niciunul și v-ați apucat de Chișinău? Tot caută cum să ne închidă gura, ne împânzesc aici cu tot felul de instalații, au dat indicații să găsească ceva împotriva primarului. Să știți, tot ce veți inventa este pur și simplu pentru ca să nu afle oamenii adevărul”, s-a plâns Ceban.
Potrivit lui Ceban, transportul public riscă să intre în faliment din cauza PAS. De asemenea, edilul s-a plâns că Ministerul Finanțelor a avizat negativ solicitarea municipalității pentru contractarea a trei credite întru realizarea proiectelor sociale. „Ceea ce în opinia mea este ilegal”, a spus Ceban.
De asemenea, primarul a cerut, din nou, Guvernului să restituie primăriei cele peste 400 de milioane de lei, care s-au cheltuit suplimentar din bugetul public pentru întreținerea instituțiilor publice ca urmare a majorării tarifelor.
„Împrăștiați panică dar nu îndepliniți niciun angajament. Nu ați întors primăriei niciun ban pentru cheltuielile suplimentare ș nici pentru gestionare crizei COVID. Am cheltuit suplimentar 460 de milioane din cauza voastră. Cu acești bani am fi putut repara toate curțile de bloc dintr-un sector al Capitalei”, s-a plâns Ceban, care a invocat și faptul că nu a primit niciun ajutor din partea statului nici pentru gestionarea crizei refugiaților.





















