Compania Moldovagaz nu intenționează în viitorul apropiat să solicite Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) ajustarea tarifelor pentru consumatorii finali. Precizarea este făcută de șeful Vadim Ceban într-o postare pe canalul său de Telegram.
Cu puțin timp înainte, Ceban a anunțat că, potrivit calculelor preliminare, Moldovagaz va acumula în luna aprilie datorii de circa jumătate de miliard de lei din cauza diferenței dintre tarifele pentru consumatori și prețul de achiziție a gazelor naturale.
În 12 aprilie, șeful Moldovagaz a anunțat că prețul de achiziție al gazelor naturale pentru luna aprilie va ajunge la 1193 de dolari pentru mia de metri cubi, adică dublu față de luna precedentă. În martie, țara noastră a cumpărat gaz natural cu 547 de dolari mia de metri cubi, iar în februarie cu 563.
La sfârșitul lunii ianuarie, tariful pentru consumatorii finali a crescut până la 15 lei și 18 bani pentru un metru cub, cu tot cu TVA. Tariful a fost aplicat retroactiv, începând cu 1 ianuarie.





















