Oamenii legii au dat de urma individului care a inscripționat litera Z, simbolul invaziei ruse în Ucraina, pe mai multe mașini și monumente din orașul Bălți. Suspectul este un tânăr de 20 de ani.
„Acesta a fost surărins în flagrant în tmp ce ținea în mână un recipient cu vopse și intenționa să aplice semne pe o clădire”, se menționează într-un comunicat de presă de la Poliție.
Acțiunile huliganice ar fi avut în lunile martie și aprilie. Individul a vandalizat astfel mai multe automobile, inclusiv cu numere de înmatriculare ucrainene, dar și o blindată din fața Brigăzii nr.1 din orașul Bălți.
Suspectul a fost reținut pentu 72 de ore și a fost plasat în izolatorul de detenție provizorie al poliției.
Oamenii legii urmează să stabilească dacă tânărul a avut și alți complici.





















