O casă în Moscova, 77 de metri pătrați, două mașini, plus un cărucior de camping, este averea oficială a liderului rus. Veniturile lui Putin și ale miniștrilor săi, loviți de sancțiuni, nu reflectă bogăția lor „înghețată” din întreaga lume. În general, soțiile lor câștigă mai mulți bani, notează Mediafax.
Se spune că are cel mai mare iaht din lume, reședințe în Elveția, la Marea Neagră sau în orice locație exotică. Este vorba despre cetățeanul rus Vladimir Putin.
Oficia, bogățiile intră la „apă”.
În 2021, președintele rus a câștigat doar 114.000 de euro, declarând autorităților fiscale proprietatea unui apartament de 77 de metri pătrați din Moscova, două mașini produse local, un subcompact Volga și un vehicul de teren Niva, plus un troler-remorcă folosit pentru vacanțele de camping.
Prim-ministrul său Mihail Mișustin se descurcă un pic mai bine, cu un venit de 18,3 milioane de ruble, ceva mai puțin decât anul precedent, care la cursul de schimb actual incert înseamnă 204.000 de euro.
Din fericire, poate conta pe soție, Vladlena Mișustina, care chiar fără a avea vreo activitate antreprenorială recunoscută, așa cum a denunțat disidentul Alexei Navalnîi în 2020, a adus acasă 64,5 milioane de ruble, 721.000 de euro.
Fostul președinte și premier Dmitri Medvedev, acum vicepreședinte al Consiliului de Securitate, câștigă doar 8,3 milioane de ruble, echivalentul a 94.000 de euro anual.




































