Biroul Politici de Reintegrare informează că a fost simplificată procedura de trecere a persoanelor și mijloacelor de transport care merg în stânga Nistrului și în Bender în perioada 22 aprilie- 4 mai. Informația a fost confirmată și prin canalul de corespondență dintre reprezentanții politici în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană.
„Chișinăul a salutat această inițiativă și a venit cu apelul către Tiraspol de a stabili pentru o perioadă nedeterminată o liberă circulație plenară între ambele maluri, cu renunțarea la orice forme de control și de rețineri a persoanelor și a mijloacelor de transport așa după cum are loc pe malul drept al Nistrului”, precizează Biroul de Reintegrare într-un comunicat.
Recent, Delegația Republici Moldova a informat despre incidentul legat de stoparea abuzivă a membrilor delegației la postul ilegal controlat de Tiraspol. Subiectul dat a fost discutat în ultimei ședințe săptămânale a Comisiei Unificate de Control.
„Acțiunile provocatoare și fără precedent ale Tiraspolului îndreptate asupra reprezentanților Chișinăului și modul în care au reacționat mecanismele misiunii de pacificare au fost reflectate într-o declarație a delegației Republicii Moldova”, a informat reprezentanții delegației într-o notă informativă.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent:t.me/tv8md





















