Tradiția cumpărăturilor în ajun de Paște rămâne neschimbată. Ca de fiecare dată, în ultima clipă, mii de oameni au dat navală în piețele și magazinele din capitală pentru a-și umple pungile cu produse proaspete. Unii au venit cu liste lungi de acasă, ca să nu le scape ceva. S-au bucurat de marea de cumpărători vânzătorii, care abia de reușeau să-i deservească pe toți. Printre cele mai căutate produse au fost carnea, lactatele, ouăle, legumele de sezon, dar și cozonacii.
Piața Centrală, probabil cel mai popular loc din capitală pentru cumpărături, a adunat azi mii de oameni. În ajun de Paște, mulți s-au grăbit să ia cu asalt tarabele doldora de produse. Întrebați de ce au lăsat pe ultima sută de metri, majoritatea celor cu care am discutat ne-au spus că și-au dorit ca produsele să fie cât mai proaspete.
„Am cumpărat niște cărniță prospătă de porc, niște castraveți, pască, ouă le vopsim acasă. - Astăzi le vopsiți? Astăzi le vopsim și atât. - Cât lei ați cheltuit pentru masa de sărbătoare. - 1000 de lei, dar încă nu este totul. - Urmează să mai cumpărați ceva? Da, dar vedem ce prețuri, ce mai cumpărăm, dulciuri trebuie să mai cumpărăm. - Prețurile cum sunt, convenabile sau? -Prețurile sunt ridicat, dar nu avem ce face.
„De ce ați lăsat pe ultima sută de metri să cumpărați? Am fost la lucru, am lucrat și azi avem liber și am venit să cumpărăm. - Ce ați cumpărat? De toate câte un pic. - Ce anume? Salam, carne, cafea, tot ce trebuie pentru mâncare. Cam câți lei ați cheltuit pentru masa de sărbătoare? Tot ce am în două genți deja 2000 de lei am cheltuit.”
„Vedem că aveți torbele pline, ce aveți acolo? Avem păscuță, cozonac, tot ce trebuie pentru Paști. - Și bucate o să gătiți pentru masa de sărbătoare? Răcituri am pregătit, pârjoale, sarmale, ouă roșii.”
Alții nu au avut timp pentru piață, întrucât au fost la serviciu și nu au găsit chip să-și facă provizii.
„Suntem angajați, nu avem timp pentru a face cumpărături. - Ce ați cumpărat? De toate, niște legume, carne, fructe. - Cam câți lei ați cheltuit pentru masa de sărbătoare? La moment, 800, dar asta e un început de cale, cred. - Mai aveți de realizat cumpărături? Da, am o lista care trebuie să o îndeplinesc.”
Sunt la muncă și vânzătorii. În cazul lor, pregătirile vor avea loc diseară, pentru că în ajunul Paștelui au mult de lucru. Dacă în restul zilelor, duc lipsă de cumpărători, atunci în această perioadă abia de reușesc să-i deservească.
„- Astăzi, ca în ultima zi, în ajun de Paște, au venit mulți cumpărători? Da. - Câți aproximativ ați avut până acum? Nu știu, vreo 200, 300 de cumpărători, 500. - Adică la primele ore, ați avut foarte mulți. Da.
Din spusele vânzătorilor de la tarabele cu legume, unele produse s-au scumpit în această perioadă
„Săptămâna trecută castraveții era 40, dar înțelegeți că nu depinde de noi prețurile. - Acum cât costă. - Acum 50 de lei, castraveți moldovenești proaspeți.
Potrivit tradiției, o parte din bucatele pregătite sunt duse la biserică pentru a fi sfințite. După ce primesc binecuvântarea, credincioșii se întorc acasă și sărbătoresc Învierea Domnului, în compania celor dragi.





















