Au trecut vremurile când gospodarii puneau de Paște o bucată de fier sub prag sau când se credea că în noaptea Învierii scot flăcări comorile îngropate cu sute de ani în urmă. De Paște, toată lumea vopsește ouă și mulți duc diverse mâncăruri la biserică, pentru a fi sfințite. Dar cele mai multe obiceiuri care se țineau acum un secol au dispărut.
Mai jos puteți citi despre matematica zilei de Paște, despre istoria sărbătorii, despre tradiția iepurașului, despre obiceiuri neobișnuite și despre bunătăți ce căpătau puteri magice.
Informația pe scurt:
Paștele poate „cădea” cel mai repede pe 4 aprilie și cel mai târziu pe 8 mai. În ultimii 20 de ani, Paștele a picat de 16 ori în aprilie și de 4 ori în luna mai.
Denumirea sărbătorii derivă din cuvântul ebraic Pesah care desemna sărbătoarea eliberării evreilor din Egipt și a reîntoarcerii lor în patrie. Forma Paști/Paște a pătruns în limba română pe filieră latino-bizantină: Paschae.
O parte dintre tradițiile de Paște au dispărut după al Doilea Război Mondial, odată cu colectivizarea ce a dus la dispariția aproape totală a unor comunități, mulți tineri plecând la oraș. Față de acum câteva decenii, în prezent, mult mai puțină lume încondeiază ouă și costumul popular se poartă tot mai rar.
Oamenii ofereau drept cadou ouă colorate la marile sărbători sezoniere cu mult timp înainte de apariția creștinismului. La români, se credea că oul înroșit și sfințit are proprietăți energizante și protectoare: uneori un ou era îngropat în vie pentru a o feri de grindină. Fetele de măritat își așezau ouă de Paște sub pernă, în ideea că se vor căsători.
Popoarele germane au născocit povești pentru copii în care se spunea că Iepurele de Paște aduce, sau chiar „depune”! ouă roșii, de aceea și erau îndemnați să-i pregătească mici „cuibare” din frunze și flori de primăvară.
În multe locuri din Europa existau sărbători precreștine de primăvară, carnavaluri sau procesiuni menite să alunge spiritele rele și să „sperie” definitiv iarna.
Paștele ortodox - Statistici despre dată
Paștele ortodox este cel mai adesea în aprilie, niciodată în martie și destul de rar în luna mai. În ultimii 20 de ani Paștele a picat de 16 ori în aprilie și de 4 ori în mai.
Ultima oară când Paștele a picat pe 24 aprilie a fost în 2011 și această dată va reveni în prim-plan în 2033, deci tot peste 11 ani.
Dacă luăm datele „pascale” din ultimii 80 de ani, Paștele a picat cel mai repede în 2010, când Învierea a fost sărbătorită în noaptea de 3 către 4 aprilie. La polul opus, Paștele a picat cel mai târziu în anul 1983: pe 8 mai, iar acest lucru se va repeta abia în 2078.
Dacă luăm perioada următorilor 20 de ani: 2023 - 2042, Paștele va cădea de numai patru ori în luna mai și de 16 ori în aprilie
Paștele este o sărbătoare cu dată variabilă, nu cu dată fixă precum Crăciunul, iar de la an la an ziua în care cade Paștele variază în medie cu 14-15 zile, dar pot fi variații mici sau mari. De exemplu, Paștele a fost pe 20 aprilie în 2014 și pe 12 aprilie în 2015 (8 zile diferență). În 2012 a fost pe 15 aprilie, anul următor, pe 5 mai (20 de zile calendaristice diferență).
Când va fi Paștele în perioada 2023-2027
· 2023 - 16 aprilie
· 2024 - 5 mai
· 2025 - 20 aprilie
· 2026 - 12 aprilie
· 2027 - 2 mai
Paștele - O scurtă istorie și de unde vinele numele
La fel ca și Crăciunul, și Paștele are rădăcini în marile sărbători ale antichității, practic în festivalurile de primăvară din vechime. Elemente din timpuri străvechi au fost adăugate și au ajuns să fie incluse în sărbătoarea pe care o știm azi. Apoi, în ultimele secole s-au adăugat componentele moderne: iepurașul, cadourile și lucrurile care au dus la comercializarea excesivă a sărbătorii.
Atât Paștele, cât și Crăciunul sunt legate de momente cheie din an, sunt legate strict de un anotimp (primăvara, respectiv iarna) și de un moment astronomic important (echinocțiul de primăvară, respectiv solstițiul de iarnă). În plus, ambele s-au schimbat mult în ultimii 150 de ani, au devenit sărbători ale familiei, au devenit sărbători comerciale uriașe și produsele legate de aceste zile festive apar în magazine și cu trei luni înainte.
Etimologia cuvântului Paște este explicată de Narcisa Știucă în cartea Spirala sărbătorilor - Rosturi, tâlcuri și deslușiri.
„Denumirea sărbătorii derivă din cuvântul ebraic Pesah care desemna sărbătoarea eliberării evreilor din Egipt și a reîntoarcerii lor în patrie. Era numită și sărbătoarea azimelor și era celebrată între 14 și 21 Nisan (aprilie, după prima lună plină a echinocțiului de primăvară). Forma Paști a pătruns în limba română pe filieră latino-bizantină: Paschae. Primii creștini numeau Pesaj masa comemorativă ținută în seara zilei de 13 Nisan sau în joia dinaintea Duminicii Învierii, în amintirea ultimei întâlniri a lui Iisus cu discipolii Săi: Cina cea Taină. Mai apoi, în primele trei - patru secole, avea să se prăznuiască Paștile Crucii (comemorarea patimilor lui Iisus) și Paștile Învierii. S-a renunțat în cele din urmă la agapele creștine ce tulburau postul, în locul lor, în Joia Mare, impunându-se slujbele.
Autoarea explică și de ce Paștele este pentru ortodocși o sărbătoare mai importantă decât Crăciunul:
„Doctrina bisericii pune pe un plan superior coborârea în moarte și revenirea printre cei vii, fiindcă acestea au adus izbăvirea oamenilor de păcatul originar, au demonstrat esența Lui divină, dar mai ales fiindcă nu viața de aici, cea materială, ci cea de dincolo, cea spirituală, este cea adevărată, cea aproape de Creator”.
Pe aceeași etimologie a apărut Pâques (în franceză) sau Pascua (în italiană). În engleză, Easter are o etimologie incertă, dar un scenariu larg acceptat este că ar proveni de la Eostre sau Eostrae, o zeiță anglo-saxonă a primăverii și a fertilității. Mențiunea a fost făcută de călugărul Venerabilul Bede (Bede the Venerable) în secolul VIII, dar este contestată de unii istorici. Germanii spun „Ostern”, suedezii spun „påsk”, polonezii îi spun „Wielkanoc” sărbătorii, iar croații spun „Uskrs”.
Ce spune August Scriban în al său „Dicționaru limbii românești” (1939) despre Paște:
„La evrei, mare sărbătoare în primăvară în amintirea trecerii pin Marea Roșie și a îngerului exterminator, care, în noaptea când au fugit din Egipt, i-a ucis pe toți copiii născuți de curând ai Egiptenilor, dar care a cruțat casele evreilor, însemnate cu sânge de miel. La creștini, o mare sărbătoare în primăvară în amintirea învierii lui Iisus Hristos, adică a trecerii sale de la moarte la viață. (Paștele se celebrează trei zile la ortodocși și două la catolici și protestanți, în prima Duminică după luna plină care urmează după echinocțiul de primăvară și cade totdeauna între 21 martie și 26 aprilie, adică într-un spațiu de 36 de zile. De Paște depind toate sărbătorile mobile”.
De precizat că aici datele oferite sunt pe „stil vechi”. Paștele pică între 4 aprilie și 8 mai pe „stil nou”.
Oul de Paște, simbolistica
Oul este substitutul divinității primordiale care este înfrumusețat prin vopsire și încondeiere în Săptămâna Patimilor, pentru a fi jertfit și mâncat sacramental în ziua de Paște.
„Izvoare istorice și arheologice certe atestă că, înainte de Hristos, au existat obiceiuri de a se face cadouri ouă colorate la marile sărbători sezoniere, în special la Anul Nou. Astfel, la sărbătorile de primăvară, vechii perși își dăruiau unul altuia ouă de diferite culori: la celebrarea zeului Ianus, tinerii romani își trimiteau ouă de culoare roșie împreună cu alte cadouri. Apariția în ceremoniile antice de înnoire a timpului a oului, se baza pe concepția cosmogonică care asocia Universul cu oul generator de viață”.
În creștinism, oul colorat și împodobit prin încondeiere, este simbolul Mântuitorului care părăsește mormântul și se întoarce la viață, precum puiul de găină ieșit din găoace. „La început, oul se vopsea cu plante, în galben, culoarea soarelui pe bolta Cerului, și în roșu - culoarea discului solar la răsărit și apus. Ulterior, ouăle au fost decorate cu chipul lui Hristos, cu figuri de îngeri, cu un miel și cu diferite motive astrale, fitomorfe și zoomorfe”, scrie Ion Ghinoiu.
Există un paralelism interesant între om, ou și oală.
„În graiul popular, verbul a sparge a devenit sinonim cu sfârșitul sau moartea oricărui obiect sau fenomen personificat. Moare sau se sparge până și necazul când, din întâmplare, se sfărâmă un vas din lut. Întrucât adăposturile privilegiate ale sufletului sunt, fie lipsite de ieșiri (oul), fie prevăzute cu o singură gaură (oala de lut), singura soluție a eliberării acestuia este distrugerea violentă a sălașului locuit: ciocnitul oului la Paște, spargerea oalei la scoaterea mortului din casă. Paralelismul dintre oală, ou - adăposturi care trebuie sparte pentru eliberarea sufletului și om este exprimat de zicalele: Omul e ca oul, plăpând, expus morții în orice moment: i s-a spart oala”, vorbă populară pentru a murit”, scrie Ion Ghinoiu.
Se crede că oul are calități cu totul remarcabile, scrie Narcisa Știucă: pus în apă neîncepută, împreună cu monezi de argint, acesta aduce sănătate, frumusețe și noroc celor ce se spală pe față în zilele de sărbătoare. Oul era așezat sub pernele fetelor de măritat, fiindcă se crede că aduce împlinirea prin căsătorie, dar tot ouăle erau păstrate la icoane sau la grinda casei, pe ideea că ouăle sfințite feresc casa de spirite rele și că grădina este ferită de fenomene meteo violente de vară, cum ar fi grindina.
„Recunoscut pentru puterile lui energizante și magic - protectoare, oul înroșit și sfințit se îngroapă la capătul viei pentru a o proteja de grindină și a nu-i fi secat rodul, iar la pornitul plugului, întregul cortegiu trecea tot peste un ou de la Paște așezat pe pragul porții, pentru ca oamenii și vitele să lucreze cu spor, iar glia să-și dea rodul așteptat”, scrie Narcisa Știucă.
Sursa: HotNews






























































