Masa lungă de șase metri a lui Vladimir Putin, care i-a ținut la distanță pe președintele Franței, Emmanuel Macron, și pe cancelarul german, Olaf Scholz, a revenit în scenă pentru întâlnirea liderului rus cu secretarul general al ONU, António Guterres.
Masa albă, acoperită cu sticlă, cu motive florale, a devenit subiect de meme pe internet după ce au fost publicate imagini de la convorbirile dintre președintele Franței şi liderul de la Kremlin, în plină criză în Ucraina.
Putin l-a ținut pe Macron la distanță, așezându-l la capătul mesei lungi de 6 metri.
Ulterior, a făcut același lucru și cu cancelarul german Olaf Scholz.
Acum se întâmplă același lucru cu Guterres.
Guterres a fost primit mai întâi de ministrul rus al de Externe, Serghei Lavrov, și a spus că dorește „o soluție pașnică” cât mai repede posibil.
Vizita lui Guterres de la Moscova va fi urmată, două zile mai târziu, de o vizită la Kiev.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunțat o decizie „ilogică” a secretarului general al ONU Antonio Guterres de a efectua mai întâi o vizită la Moscova.
„Este pur şi simplu greşit să te duci mai întâi în Rusia, iar apoi în Ucraina. Nu există nicio dreptate şi nicio logică în această ordine”, a denunţat Zelenski, într-o conferinţă de presă pe care a susţinut-o într-o staţie de metrou sâmbătă seara.
„Îl vom primi. Am acţionat pentru ca să-şi schimbe poziţia şi să susţină mai puternic Ucraina. Nu poţi să ai aceeaşi atitudine faţă de agresor şi faţă de victimă, deci faţă de Rusia şi Ucraina. Rusia a adus războiul în Ucraina”, a declarat el.
Cine a fabricat celebra masă și cât ar costa aceasta
Corriere della Sera a stat de vorbă cu Renato Pologna, proprietarul Oak, compania care a realizat masa.
„Am recunoscut-o imediat ce am văzut-o. Sunt mândru de asta, mă entuziasmez când văd că munca mea se află pe fundalul a ceva important. Sper să aducă noroc împotriva războiului”, a spus Renato Pologna.
El a povestit că masa albă are lățimea de 2,60 de metri, este fabricată din stejar, iar blatul este unicat, fiind foarte dificil de manevrat.
Masa a fost construită în urmă cu 25 de ani, iar Renato Pologna spune că a luat parte la lucrări mai ample de renovare a palatului prezidențial din Kremlin, în perioada 1995 - 1997.
Cât ar valora acum masa? „Probabil 100.000 de euro”, spune Renato Pologna.




































