Aproape toată regiunea Lugansk din estul Ucrainei a fost vizată, în ultimele 24 de ore, de atacuri de artilerie și cu rachete ale forțelor ruse, potrivit oficialilor regionali, citați de CNN. Orașul Severodonețk a fost aproape devastat în urma atacurilor, fiind bombardat și spitalul, iar o femeie internată acolo a murit, scrie HotNews.
Șeful administrației militare regionale, Serhii Haidai, a declarat că o femeie a murit în urma bombardamentelor care au lovit spitalul din Severodonețk.
„Rușii știau că spitalul nu este gol, erau pacienți, erau medici. Nimic nu i-a oprit. Distrugerile provocate clădirii sunt semnificative. Au fost avariate mai multe etaje”, a adăugat el.
Oficialii ucraineni spun că aproape întreg teritoriul regiunii Lugansk a fost bombardat în ultimele 24 de ore, cele mai puternice atacuri vizând orașelor Rubijne și Lysychansk, rușii încercând de săptămâni întregi să forțeze capitularea acestora.
În urma atacurilor, au fost distruse conductele de gaz către cea mai mare parte a regiunii, gazul fiind furnizat acum în doar șase orașe și sate.
Șeful administrației militare a orașului Popasna, Mikola Kanatov, a spus pentru televiziunea ucraineană că există doar trei cuvinte pentru a descrie situația de acolo: groază, tristețe și durere.
„În Popasna au rămas aproximativ 2.000 de oameni. Încercăm să organizăm evacuarea în fiecare zi. Evacuăm în jur de 50 de persoane zilnic. Dar, din păcate, controlăm doar jumătate din oraș, cealaltă jumătate este ocupată”, a spus Kanatov.
Potrivit acestuia, marți-seară, o clădire cu 9 etaje a fost lovită de un atac aerian. Clădirea s-a prăbușit, iar echipele de salvare intervin pentru a căuta eventuale victime.
„Popasna este Armaghedon. Nimic nu funcționează acum acolo: nu există gaz, electricitate sau apă. Nu există medici”, a adăugat Kanatov.




































