Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1677: RO-Alert, avertisment din Marea Britanie și Zelenski spune că Putin „caută scuze” ca să nu discute

Dosarul „milionarului de la CNA”: 29 de percheziții și 42 de persoane audiate în calitate de martori

ghena camatarul
28 aprilie 2022, ora 08:53

Procuratura Anticorupție vine cu detalii legate de evoluția investigațiilor pe cauza penală de învinuire de îmbogățire ilicită, fals în declarații și practicarea ilegală  a activității financiare a șefului suspendat al Direcției Generale Urmărire penală a CNA, Ghenadie Tanas, cunoscut și „milionarul de la CNA”. Potrivit procurorilor anticorupție, au fost autorizate și efectuate 29 de percheziții, care au vizat domiciliile, birourile, automobilele persoanelor supuse investigațiilor penale, precum și sediile unor persoane juridice. 

De asemenea, au fost autorizate și efectuate 5 cercetări la fața locului a imobilelor; au fost dispuse, autorizate și efectuate în total 10 măsuri speciale de investigație; a fost autorizată și efectuată ridicarea informațiilor de la furnizorii de comunicații electronice, instituțiile bancare, notari și alte instituții – în 31 de cazuri, cu ridicarea în total a aproximativ 3500 de file; au fost efectuate 8 examinări a obiectelor ridicate; a fost dispusă efectuarea a 13 expertize inginero-tehnice, a suporturilor electronice ridicate în cadrul acțiunilor (percheziții sau ridicări)– în număr total de 25, dintre care jumătate încă sunt în curs de efectuare. Astfel, la moment rapoartele de expertiză nu au fost încă întocmite și prezentate organului de urmărire penală, respectiv, părților.

Totodată, au fost audiate în calitate de martori 42 de persoane; au fost recunoscute și audiate în calitate de învinuite – 6 persoane, dintre care la moment în privința a doi figuranți este aplicată măsura preventivă eliberarea provizorie sub control judiciar, inclusiv în privința șefului suspendat al Direcției Generale Urmărire penală a CNA. Subsecvent, în privința acestuia din urmă este aplicată și măsura procesuală de constrângere suspendarea din funcție, până la adoptarea unei decizii definitive pe caz.

Au fost examinate 25 de cereri ale părților pe dosar și ale apărătorilor acestora; a fost formulată și expediată o comisie rogatorie pentru efectuarea acțiunilor de urmărire penală în afara hotarelor Republicii Moldova.

Potrivit PA, Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) efectuează la moment investigații financiare paralele și care au realizat un volum esențial de acțiuni, urmare a recepționării delegației procurorului. Astfel, ARBI a efectuat profiluri financiare a subiecților, a expediat peste 600 de demersuri către furnizorii de date relevante, precum și peste 290 de demersuri către alte autorități implicate în înfăptuirea justiției. În context se menționează faptul că, toată informația recepționată de către ARBI necesită a fi analizată și integrată, iar ulterior expusă sintetizat.

De asemenea, se remarcă faptul că, derularea investigațiilor și efectuarea cu celeritate a acțiunilor de urmărire penală pe caz a fost afectată pe alocuri de mai multe evenimente, cum ar fi: greva apărătorilor din ianuarie 2022, starea de urgență declarată în februarie 2022, context în care apărătorii au uzat de drepturile procesuale în spiritul unui nivel mai redus al bunei-credințe.

Pe de altă parte, termenul mai îndelungat al investigațiilor se datorează atât complexității cazului examinat, care cuprinde o perioadă îndelungată începând cu anul 2014 până în 2020, cât și multiplelor contestări, înaintate în ordinea art. 313 din Codul de procedură penală, în vederea efectuării de către judecătorul de instrucție a controlului prejudiciar al activității de urmărire penală.

Subsecvent, este de menționat că urmărirea penală pe caz se desfășoară în continuare plenar, sub rezerva respectării principiului nevinovăției al persoanelor cu statut pe cauza penală, concomitent cu examinarea obiectivă, multilaterală și exhaustivă a circumstanțelor care prezintă relevanță, astfel încât decizia adoptată pe caz va fi adusă neîntârziat la cunoștința opiniei publice.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/PROMO/ Președintele Comisiei securitate din Parlament, Lilian Carp, invitat la Cutia Neagră PLUS: De la 19:45, la TV8!
/PROMO/ Președintele Comisiei securitate din Parlament, Lilian Carp, invitat la Cutia Neagră PLUS: De la 19:45, la TV8!
Horoscop 27 septembrie 2026 de la ChatGPT: Gemenii primesc vești, Fecioarele au parte de clarificări, iar Leii atrag atenția
Horoscop 27 septembrie 2026 de la ChatGPT: Gemenii primesc vești, Fecioarele au parte de clarificări, iar Leii atrag atenția
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ „Codrenii” din Călărași, campioni mondiali la folclor: 50 de dansatori au cucerit primul loc în Bulgaria
/VIDEO/ „Codrenii” din Călărași, campioni mondiali la folclor: 50 de dansatori au cucerit primul loc în Bulgaria

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente