Replicile acide între aleșii locali din cadrul Consiliului Municipal Chișinău (CMC) nu lipsesc de la nicio ședință. De această dată, motivul neînțelegerilor au fost terenurile funciare.
Ședința Consiliului Municipal Chișinău (CMC), începută încă în data de 18 aprilie, s-a încheiat abia astăzi. Pe final de ședință, aleșii locali au examinat, în mare parte chestiunile funciare.
Scântei au sărit între consilierul Platformei DA, Andrei Năstase și consilierul PSRM, Silvia Grigore, în timpul discuțiilor cu privire la necesitatea executării unei decizii judecătorești încă din 2009. Un agent economic a obținut, în instanță, dreptul asupra unui teren aferent pe care susține că vrea să-l salubrizeze.
De cealaltă parte, reprezentanții primăriei susțin că terenul, la care pretinde agentul economic, este de fapt spațiu verde și că-i poate oferi locațiune doar pentru un termen de patru luni. Abordare care a ridicat semne de întrebare pentru consilierul Platformei DA, Andrei Năstase.
„Eu nu înțeleg această abordare a executivului, la primarul general mă refer. Vorbim despre un agent economic care are un imobil acolo, a solicitat locațiune ca să salubrizeze acest teren, așa ni se spune. De ce numai patru luni, de ce nu patru ani și de ce abia acum, din 2009, veniți cu această decizie”, a întrebat Năstase, care a fost luat la rost pentru asta de consilierul PSRM, Silvia Grigore, învinuindu-l că ar avea „interese personale”.
„Nu vreți să ieșiți la fața locului și să vedeți că acolo nu este salubrizare ci este drum de acces pentru alți oameni. Dumneavoastră cu cine țineți, cu un agent economic sau cu tot orașul? Bănuiala rezonabilă este că aveți niște interese aici”, a declarat Silvia Grigore.
„Dacă tăceai filosof rămâneai, dar nu aveai nicio șansă, nici așa nu ai nicio șansă. Mă confuzi cu cineva, vezi că eu sunt aici”, i-a răspuns Andrei Năstase.
Năstase a menționat că nu este loc de interpretare acolo unde există o decizie irevocabilă de judecată. În acest context el a declarat că va solicita „în mod protocolar” toate informațiile cu privire la hotărârile de judecată irevocabile care așteaptă de 5-10 ani să fie executate.





















