S-a făcut cu soție și trei copii peste noapte. Ca să poată scăpa de război, un bărbat din Ucraina a recurs la serviciile ilegale.
El s-a prezentat la vama cu Republica Moldova cu patru certificate false – certificatul de căsătorie și trei certificate de naștere a copiilor minori. În acest fel, demonstrând că are o familie numeroasă avea dreptul să iasă din țară și să ajungă în Republica Moldova.
Conform procedurilor legale, polițiștii de frontieră au supus tânărul de 30 de ani unui control suplimentar, unde au fost depistate cele patru documente falsificate.
Incidentul a avut loc joi, 28 aprilie 2022, în punctul de trecere a frontierei Palanca – Maiaki –Udobnoe. Bărbatul s-a prezentat la linia de control în calitate de solicitant de azil în Republica Moldova.
În declarații s-a aflat că pentru a intra în posesia acestor documente, el ar fi oferit 1 000 de dolari americani. Totodată, ilegalitatea sa a fost justificată prin faptul că legislația ucraineană permite ieșirea din țară dacă în componența familiei sunt mai mult de trei copii.
În continuare, cazul este cercetat sub toate aspectele legale de către polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale EST. Persoanei i-a fost autorizată intrarea în Republica Moldova.





















