Lupte grele se dau și vineri, 29 aprilie, lângă uzina Azovstal din Mariupol. Ocupanții ruși au deschis din nou focul, însă forțele militare ucrainene au ripostat. Imagini care surprind o scenă de luptă au fost făcute publice de consilierul primarului din Mariupol, Piotr Andriușcenko.
„Acoperă-mă, împușcă!”, se aude cum strigă un militar în timpul schimbului de focuri.
„Iată consecințele reale ale încercărilor ocupanților ruși de a ataca Azov și trupele noastre”, spune consilierul primarului din Mariupol.
Autoritățile ucrainene ar urma să evacueze astăzi civilii care se adăpostesc în uzina Azovstal din Mariupol, alături de ultimii apărători ai orașului, scrie Reuters, cu referire la surse din cadrul Biroului președintelui Ucrainei. Anterior, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov a precizat că Rusia va permite doar evacuarea în siguranță a civililor, iar militarii trebuie „să depună armele și să se predea”.
Atenție, imagini cu puternic impact emoțional și limbaj licențions!




































