Echipele de poliție, cu competențe de monitorizare și verificare, s-au deplasat în sectoarele municipiului Chișinău, cât și în raioane unde, în intervalul orelor 22.00 - 02.30, au efectuat activități de verificare privind respectarea măsurilor de prevenire și combatere a infecției COVID-19. Astfel, au descoperit un local din centru Capitalei, care activa după ora 22:00, cu ușile închise și mimarea sistării activității, care a blocat accesul polițiștilor în interior.
În urma discuțiilor purtate cu proprietarii, accesul a fost deblocat, iar în interior s-a constatat că se aflau zeci de persoane.
În urma celor constatate, activitatea localului a fost sistată, iar pe numele agentului economic a fost inițiată o procedură contravențională. Ca urmare a verificării, a fost constatat că toți clienții localului, dețineau certificate de vaccinare.
O altă încălcare a fost constatată în Cahul, unde a fost identificată cafeneaua, care în procesul activității a încălcat prevederile instituite de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică. Prin urmare, s-a constatat faptul că barmanul deservea clienții cafenelei fără mască de protecție, precum și aflarea în local a persoanelor în lipsa certificatelor de vaccinare sau a testelor negative la infecția COVID-19.
În acest context, reprezentanții poliției îndeamnă cetățenii și agenții economici să respecte prevederilor Hotărârii Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică și urmează toate normele de siguranță pentru prevenirea răspândirii infecției Covid-19.
Săptămâna trecută, în urma verificărilor, polițiștii au constatat că, circa 100 de persoane au fost ținute cu forța, timp de aproximativ trei ore, într-un local din sectorul Râșcani. S-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică, când poliția a intervenit, pentru a face verificări în contextul restricțiilor impuse de COVID - 19. Atunci când oamenii legii s-au apropiat de club, administrația a stins luminile și a încuiat toate ușile.
Poliția ar fi intervenit în acea seară de două ori în localul cu pricina. Prima verificare a avut loc în jurul orei 22.30, iar oamenii legii s-au întors și după miezul nopții, când au constatat că clubul continuă să activeze la o oră interzisă prin decizia Comisie Naționale Extraordinare de Sănătate Publică. Mai mult, în interior se aflau aproximativ 100 de persoane, printre care ar fi fost procurori, judecători și angajați ai CNA.
Ulterior, Procuratura Generală a anunțat că s-a autosesizat după ce mai multe instituții de presă au scris că printre persoanele care se aflau în noaptea de sâmbătă spre duminică în localul din sectorul Râșcani, încălcând măsurile CNESP, erau mai mulți procurori.




































