Președintele Consiliului European, Charles Michel, va ajunge la Chișinău, miercuri, 4 mai. Acesta urmează să aibă o întrevedere cu șefa statului cu care va discuta despre situația din regiune și problemele cu care se confruntă țara noastră.
Charles Michel va ajunge la Chișinău după vizita de lucru la Alexandroupolis, Grecia, care va avea loc joi, 3 mai.
Vizita are loc la invitația prim-ministrului Mițotakis. Sunt așteptați și prim-ministrul bulgar, Petkov, președintele sârb, Vucic, și prim-ministrul Republicii Macedonia de Nord, Kovachevski.
Liderii vor inaugura începerea lucrărilor de construcție a unui nou terminal de GNL, care va îmbunătăți furnizarea de gaze și infrastructura de gaze în întreaga regiune a Europei de sud-est.
Terminalul plutitor de GNL de la Alexandroupolis va contribui la îndeplinirea obiectivului UE de a-și elimina treptat dependența de gazul rusesc, cât de repede posibil.
Proiectul va oferi noi surse și noi rute de aprovizionare cu gaze naturale și va consolida siguranța aprovizionării Greciei, a Bulgariei și a altor țări din regiune.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md