Nimic din cele pământești nu mă vor face să renunț la muncă pe care o fac. Este motto-ul lui Mihai Grecu, care din copilărie nu are un picior. Chiar și așa, bărbatul a reușit să-și facă o familie frumoasă, iar acum soția și băiețelul lor de trei ani îi sunt mereu alături. În fiecare seară, capul familiei își câștigă banii la brutăria din localitate, iar datorită străduinței sale, acum, cuplul are o gospodărie îngrijită într-un sat din Hîncești.
În această căsuță dintr-un sat din raionul Hîncești locuiește familia Grecu. Pentru Mihai și Maria rutina zilnică începe cu pregătirea fiului de trei ani pentru grădiniță.
„Urcă pe căldare și hai să spălăm fața. Așa. Bravo băiatul”.
„Acuș va fi ceaiul gata și vom merge la grădiniță”.
„Nu am avut eu dragoste părintească, măcar copilul meu să aibă dragoste”.
Cu multe emoții, Mihai Grecu ne-a povestit că a rămas fără un picior din copilărie. De fapt, de când se știe pe față pământului, așa se ține minte. A crescut la orfelinatul de la Bădiceni, pentru că părinții au renunțat la el, de pe când era bebeluș. Acolo, a făcut cunoștință cu Maria, femeia care, din 2017 îi este soție și cel mai apropiat om. Un an mai târziu, a apărut pe lume și Cristian, cel mai mic membru al familiei:
„Am făcut cunoștință la orfelinat și am prietenit până am ieșit de acolo. În ziua nunții era un pic greu, până cauți ceva în ce trebuie să te îmbraci”.
„Eu nu zic că este ușor, nici nu zic că este greu. Omul trebuie să depună efort. Dacă omul depune efort și vrea să facă ceva, atunci trece peste toate”.
Mihai spune că dizabilitatea pe care o are, îl motivează și mai mult să muncească pentru familia sa. În fiecare dimineață, bărbatul își duce copilul la grădiniță, iar soția rămâne să îngrijească de gospodărie:
„Grădinița este la o distanță de aproximativ 3 kilometri de la noi de acasă. Venim pe jos, uneori ne mai i-a cineva cu transportul. E departe, dar ce să facem?”
După ce se întoarce acasă, se apucă și el de meșterit prin curte. Iar de câteva luni, de la ora 17 și până a doua zi dimineața, Mihai feliază pâine la brutăria din sat, astfel câștigând bani pentru cele necesare:
„Eu nu demult am făcut aici, la păsări. Am betonat și am schimbat gardul. Aici vrem să punem puișori. Aici noi avem rațe mute. Deja trebuie să cadă cloșcă”.
„Eu, când eram mic, tare îmi plăcea la bucătărie. Eu am învățat la Hîncești, acolo era tanti Liza Pușcaș. Nu știu dacă ea este în viață, dar sper să mă audă. Ea m-a învățat multe la bucătărie”.
La vârsta de 17 ani, și-a rezolvat una dintre cele mai mari probleme, care îl măcinau din copilărie. El și-a găsit părinții biologici. Iar una dintre întrebările la care voia să afle răspunsul era despre maladia care i-a luat piciorul, fiindcă nu ține minte exact ce i s-a întâmplat:
„Părinții mi-au spus că m-am născut așa, dar eu am operație la picior și nu prea cred că m-am născut așa. Când se schimbă vremea câteodată mă supără piciorul. Atunci sunt nevoit să mă întind oleacă pe pat”.
Familia Grecu are multe planuri pe viitor, iar Mihai este convins că, dacă va avea sănătate și va fi pace pe lume, le vor face pe toate.
