Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a venit cu o reacție după ce în spațiul public au apărut informații că astăzi în timp ce au fost anunțate alertele cu bombă în țară, urmau să aibă loc mai multe ședințe de judecată de importanță majoră. Mai exact, marți, 5 iulie, urma să fie examinat demersul privind aplicarea arestului în contumacie în privința fostului oligarh Vladimir Plahotniuc.
În mesajul său, Litvinenco asociază ziua de astăzi cu ziua de 7 iunie, 2019 când la fel a fost emisă alertă că mai multe instituții ale statului sunt minate.
„Metodele banditești în a acționa nu se schimbă odată cu trecerea timpului. Vă amintiți de ziua de 7 iunie 2019, când Plahotniuc, nevrând să accepte debarcarea sa de la butoanele puterii, organiza tot felul de „alerte cu bombă” în Parlament și în alte instituții ale statului? Apoi iată – azi judecătoria Ciocana examinează cererea procurorilor de arestare a lui Plahotniuc (în contumacie, adică absență nemotivată) și asistăm din nou la aceeași „alertă cu bombă”.
Bine că s-au mai schimbat lucrurile între timp, astfel încât combinațiile șmecherilor să fie date peste cap. Pe de altă parte, probabil că trebuie de venit cu măsuri suplimentare pentru ca răspunderea pentru astfel de perversiuni să fie pe potriva gravității faptei comise”, scrie ministrul pe pagina sa de Facebook.
Tot marți, la Curtea de Apel Chișinău, unde la fel a fost anunțată alertă cu bombă urma să fie examinat recursul privind arestul la domiciliu în privința fostului șef de la SIS, Vasile Botnari.
Iar la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, ar fi trebuit să fie pronunțată sentința în dosarul parcărilor cu plată pe numele fostului primar al Chișinăului, Dorin Chirtoacă.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md






























































