Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1725: Atac masiv și planul Rusiei ca în 1997. Zelenski dezvăluie oferta SUA și are un mesaj pentru Putin

/VIDEO/ Cu ce provocări se confruntă părinții copiilor cu dizabilități și cum le reușește integrarea în societate 

autism
07 mai 2022, ora 21:40

Deși pe hârtie, accesul copiilor cu dizabilități la educație este garantat, realitățile demonstrează o mulțime de lacune. Lipsa specialiștilor care să-i ajute pe copii este una dintre cele mai acute probleme, spun reprezentanții oficiului Avocatul Poporului. Și contribuția statului cu pensii ce ajung la 1700 de lei este insuficientă pentru că terapiile sunt scumpe. Astfel, cea mai mare povară pentru integrarea lor în grădinițe ori școli este lăsată, pe umerii părinților. Vă povestim, în reportajul ce urmează, istoria lui Traian, un băiețel de cinci ani, diagnosticat cu autism, care datorită muncii enorme depusă de părinții lui, poate acum să frecventeze o grădiniță tipică. În cazul său, a avut noroc și de  educatori, care l-au acceptat și îl ajută. Urmăriți un reportaj din campania „Înțelegem legea”, realizată de TV8, în cadrul programului „Accesul la Justiție în Moldova”.

Ca să învețe aceste versuri, Traian a avut nevoie de câte 10 minute, timp de trei zile. Are o memorie bună, îl laudă mama lui. Pe când avea 2 ani, copilul a fost diagnosticat cu autism. Iar de atunci, adică de trei ani și jumătate, își petrece copilăria printre terapii și vizite regulate la diverși specialiști. E un program încărcat pentru copil, dar este destul de greu și pentru părinți – rămași singuri în fața unei astfel de provocări.

„De la început de cale a fost foarte greu. Știți, când unui părinte i se spune că ceva nu este bine, trebuie să cauți un terapeut bun, un specialist bun. N-are cine să te ghideze. Tu parcă ești aruncat într-o mare.”

„Doar prin cunoscuți poți afla unde este, unde pot să merg. Și rândurile astea sunt extraordinar de mari.”

„Eu în 2019 m-am pus în rând și până în ziua de azi nimeni nu m-a sunat. Bine, eu am mai revenit de câteva ori și mi-au spus: „Noi o să vă sunăm, răbdați, așteptați.”

Tatiana primește, din partea statului, o pensie de 1700 lei. Acest lucru este foarte puțin pentru a-i oferi copilului toate activitățile de care are nevoie ca să-și dezvolte abilitățile, spune femeia.

„Să vă spun, o lecție de terapie, 45 minute costă 280 lei. Două ore per zi iese aproape 500 lei, de 6 ori pe săptămână. Anterior am mai avut și logopedul care costa 200 lei, kinetoterapia care costă 4000 de lei pe lună (musca), am renunțat la toate celelalte, fiindcă am considerat că terapiile sunt cele mai importante la  momentul de față.”

Un ajutor în dezvoltarea lui Traian este și grădinița de stat pe care o frecventează. Deși la început s-au confruntat cu unele critici din partea părinților,  administrația și educatorii au încurajat-o să nu renunțe.

„Am fost abordată de o mămică, mi s-a spus, doamnă, eu te înțeleg, nu te supăra, dar copilul tău îi încurcă copilului meu.”

„Să vă spun sincer, atunci... off...”

„Oare nu aș fi vrut și eu să am un copil exact ca copilul tău și atunci când vin la grădiniță să fugă și el la mine în brațe, să-mi zică: „Mami, mie azi mi-a fost dor de tine.”

Își dorește mult să-l vadă pe Traian și la o școală tipică. Este gata să-i achite și un însoțitor, pentru că, zice femeia, Republica Moldova nu este pregătită să ofere asistență necesară elevilor cu nevoi speciale, dar, zi și noapte o tot chinuie o întrebare...

„După 18 ani ce facem cu ei? Îi închidem în casă...?”

După ce ating majoratul, persoanele cu tulburare de spectru autist continuă să fie în grija părinților, spun specialiștii de la Oficiul Avocatul Poporului.

„ După 18 ani, iarăși rămâne povara mare pe părinți, deoarece ei trebuie să acorde suportul sub toate formele - și emoțional, și material, și educațional, și  psihologic chiar. Sărmanii părinți trebuie să fie și medici, și profesori, și  psihologi.”

Din numărul total de copii cu dizabilități, foarte puțini își continuă studiile, iar încadrarea lor în câmpul muncii este anevoioasă și problematică.

„Ne dăm bine seama că un copil cu dizabilități, (musca) fie chiar și un adult cu dizabilități necesită alte cheltuieli, comparativ cu persoanele sănătoase. Atunci, personal mă mir cum până în prezent statul nu a înțeles că este necesar de a stabili o formulă clară (musca) pentru copiii cu dizabilități.”

Deși incluziunea copiilor cu nevoi speciale în procesul educațional este susțină de către autoritățile din domeniul educației, fiind o politică ce se regăsește în programele de stat, implementarea în practică este destul de grea.  Problemele sunt multe, iar majoritatea continuă să rămână doar la nivel de  analiză și discuție, ne-a mai spus Tamara Tentiuc. Cea mai acută este lipsa pedagogilor de sprijin pentru această categorie de copii, a mai adăugat șefa Direcția Drepturile Copilului. Altceva spune directoarea Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică. Virgina Rusnac afirmă că prioritatea Ministerului Educației este să asigure tuturor copiilor dreptul la educație.

„Au fost dezvoltate la nivel de țară 35 de servicii de asistență psihopedagogică care conjugă echipe multidisciplinare, care cuprinde psihologi, logopezi, psihopedagogi care, la nivel local trebuie să asigure evaluarea și suportul în incluziunea copiilor cu cerințe educaționale speciale.”

Pentru asigurarea incluziunii copiilor au fost dezvoltate servicii atât în cadrul școlilor, cât și grădinițe, spune directoarea centrului. Virginia Rusnac dă  asigurări că sunt organizate sesiuni de întâlniri și cu părinții copiilor, încurajândui să solicite serviciile psihopedagogice raionale și municipale, în cazul în care au nevoie de ajutor.

„Ca politicile să se implementeze este nevoie de foarte multă colaborare și lucru  în echipă, ceea ce facem zi de zi.”

„În situațiile în care nu sunt suficient de pozitive, problematice, este atunci când nu avem această conlucrare între managementul instituției, între cadrele didactice, între autoritatea publică și părinți.”

Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, anul trecut, în Republica Moldova, sub supravegherea specialiștilor erau 871 persoane  diagnosticate cu autism infantil.

Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Paun Rohovei, este invitatul de duminică al emisiunii „Cutia Neagră PLUS”. Cât gaz ar putea Ucraina să livreze Republicii Moldova în această iarnă și la ce preț? Poate Ucraina să ne ajute la detectarea și neutralizarea dronelor rusești? Care este situația reală de pe front și cum vede Kievul soluționarea conflictului transnistrean în actualul context regional? Aflați la Cutia Neagră PLUS de la TV8.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ce se întâmplă cu fondurile europene dacă Moldova nu reușește să le valorifice la timp? Cum pot influența negocierile de pace din Ucraina și interesele marilor puteri viitorul Republicii Moldova? Ce poate accelera sau întârzia procesul de integrare europeană? Nicu Popescu, emisar special pentru afaceri europene și parteneriate strategice, răspunde la aceste întrebări într-un interviu cu Mariana Rață. Urmăriți Cutia Neagră PLUS, doar la TV8!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O afacere dubioasă, în interesul unui consilier MAN, a scos locuitorii din Budești cu furcile la protest. Alesul local a obținut în arendă 6 hectare de teren în centrul satului, contra sumei de 58.000 de lei. Șesul unde sătenii își pășteau animalele se va transforma în aerodrom pentru distracții de lux. Ce alte pagube poate suporta Budeștiul, aflați din investigația Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Judecătorii au intrat în grevă japoneză pentru 30 de zile, purtând banderole albe pe mantii. Magistrații contestă formula de salarizare propusă de Ministerul Finanțelor și cer modificări care să reflecte responsabilitățile și volumul lor de muncă. Dar cât de justificate sunt revendicările, în condițiile în care salariile multor bugetari rămân mici, iar judecătorii din prima instanță câștigă deja zeci de mii de lei? Ce urmăresc magistrații prin acest protest și ce se va întâmpla după cele 30 de zile? De ce judecătorii cer ca toți colegii lor să treacă prin vetting și este pregătit CSM să preia evaluarea internă după aceleași standarde? Cum influențează decizia Curții Constituționale credibilitatea procesului de evaluare și ce soluții există pentru a evita adâncirea crizei de personal din sistemul judecătoresc? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS alături de Livia Mitrofan, membră a CSM, Marina Rusu, judecătoare la Judecătoria Chișinău, Octavian Iachimovschi, fost procuror și expert CRJM
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Câți bani intră efectiv în Republica Moldova din investiții străine și de ce marile proiecte industriale întârzie să apară? /Discutăm cu Natalia Bejan, directoarea Agenției de Investiții, despre rezultatele atragerii capitalului străin, obstacolele care îi îndepărtează pe investitori și sectoarele în care Moldova poate deveni competitivă. /Astăzi, la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Terenuri, case și interese în noi proiecte imobiliare din Trușeni și Durlești. Asta ascunde în spatele său președintele fracțiunii PAS din Consiliul local Durlești. Parteneri de afaceri îi sunt două persoane controversate: un om de afaceri, cercetat penal pentru escrocherii cu terenuri, și o persoană de încredere a fostului deputat democrat Constantin Țuțu. Cum a ajuns consilierul local Oleg Popșoi latifundiar în suburbiile Capitalei? Aflați într-o nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Insecuritate pe cer: De ce dronele survolează teritoriul național, cât de protejate sunt avioanele civile și când devine operațional sprijinul militar european? Milioanele din Call Center-e: Cum au ajuns procurori și ofițeri din INI investigați pentru mită de 400.000 € și cine protejează schemele frauduloase? „Rușii în haine europene”: Cum se schimba tactica de influență a Moscovei și ce face SIS cu atribuțiile extinse pe care le-a primit? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS împreună cu președintele comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Salarii și prime nesimțite: Cine încasează sume fabuloase în timp ce companiile se îngroapă în datorii? Cum sunt scoase pe linie moartă simboluri precum Vinăria Ialoveni, AROMA sau Cariera Mileștii Mici? O caracatiță a intereselor în Consiliile de Administrație: Cine sunt oamenii numiți în companiile strategice și ce se întâmplă cu contractele de consultanță din bani externi? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS, împreună cu președintele Comisiei parlamentare de anchetă a Întreprinderilor de Stat, Dinu Plîngău.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalul „salariilor nesimțite” la stat a pus pe jar în ultimele luni opinia publică. Statul cu cea mai mare rată a sărăciei din Europa are mai mulți șefi de instituții publice și de întreprinderi de stat cu venituri anuale de peste 1 milion de lei. Cutia Neagră PLUS i-a identificat pe cei mai bine plătiți directori la stat și a aflat unde se ascunde milionul din lefurile lor. În mod surprinzător, salariul lor de funcție este unul modest, milionul se adună însă din prime, bonusuri, sporuri, acordate la discreția Consiliului de Administrare și a conducerii Agenției Proprietății Publice. Unele prime sunt de-a dreptul surprinzătoare. Unii directori de la stat au ridicat ani la rând zeci de mii de lei de Ziua Independenței, Paști, Crăciun și de zilele profesionale.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ministrul Educației și Cercetării, dar și vicepreședinte al PAS, Dan Perciun este invitatul emisiunii Cutia Neagră PLUS. Discutăm cu vicepreședintele PAS despre: scandalurile de integritate din interiorul partidului; Candidatul PAS la prezidențiale; Când vor avea loc schimbări în conducerea partidului; De ce totuși și-a dat demisia Alexandru Munteanu; Cât timp ar putea rezista Guvernul Tofan și ce condiții i-a pus PAS înainte de învestire; Când exact vor primi profesorii salariile majorate și cum evităm repolitizarea sistemului educational prin programul Restart.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Moldova, la 35 de ani de Independență. TV8 vă aduce o ediție specială din inima evenimentelor, cu parada militară în direct din PMAN, imagini de la fața locului și cele mai importante momente ale zilei.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cât de independentă este justiția din Republica Moldova? La trei sferturi de mandat al CSM, întrebăm despre vetting, judecătorii anticorupție, dosarele de rezonanță și problemele de integritate din sistem. De ce unele dosare se amână cu lunile? De ce pleacă judecători din cauze importante? Și cât de mult mai influențează politica justiția? Analizăm subiectele la Cutia Neagră PLUS cu membrul CSM Ion Guzun.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
A jurat să muncească pentru bunăstarea poporului, dar s-a făcut el multimilionar. Fostul deputat PAS, Alex Trubca, a devenit în ultimii doi ani un mare investitor imobiliar. Parteneri de afaceri îi sunt alți doi colegi de partid: un ex-deputat și fostul șef al Agenției Proprietății Publice. Dar și doi sponsori ai PAS de la ultimele alegeri. Iar chilipirul a venit de la un rival politic, consilier MAN, partidul primarului Ion Ceban. Trubca și-a extins investițiile și în România. Chiar în această lună așteaptă cheile de la un apartament dintr-un cartier pitoresc din Sibiu.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalul salariilor exagerate din unele companii de stat a readus în prim-plan întrebări despre modul în care este administrată averea statului: de ce unele instituții publice plătesc salarii de 100.000 –160.000 de lei pe lună? Sunt aceste salarii un stimulent pentru performanță sau au devenit sinecuri pentru oameni apropiați puterii? De ce concursurile pentru șefia întreprinderilor de stat sunt deseori criticate ca fiind formale? Cât de eficiente sunt consiliile de administrație? De ce, din sutele de entități cu capital de stat, doar o parte generează profit, iar multe rămân o povară pentru buget? Ce poate schimba reforma anunțată la Agenția Proprietății Publice și comisia parlamentară de anchetă? Discutăm la Cutia Neagră PLUS cu directoarea Ziarului de Gardă, Alina Radu, deputatul Dinu Plângău, membrul Consiliului de Administrație al Energocom, Alexandru Slusari, și directorul Programului „Sectorul public: economie, management și finanțe” din cadrul Expert-Grup, Serghei Merjan.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalurile din ultima perioadă au readus în prim-plan întrebările despre meritocrație, integritate și încrederea în instituțiile statului. După ani de reforme și vetting, cine formează noua generație de procurori și judecători? De ce tot mai puțini tineri aleg această carieră? Ce se întâmplă cu absolvenții INJ după absolvire? Ce filtre există la admiterea în sistem? Cum se asigură meritocrația?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
#9aniTV8 Ediție specială: Libertatea are nume /29.06.2026
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cazul MoldATSA ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt administrate întreprinderile de stat. Cum a ajuns la conducerea unei companii strategice o persoană al cărei CV este contestat și cine verifică, în realitate, integritatea și calificările candidaților pentru funcțiile-cheie? În ediția „Cutia Neagră PLUS”, Mariana Rață discută cu directorul APP, Roman Cojuhari, despre situația de la MoldATSA, salariile și angajările care au stârnit controverse, posibile conflicte de interese, dar și despre problemele din alte întreprinderi de stat.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
De ce unii procurori nu sunt eliminați din sistem, deși Comisia Vetting recomandă nepromovarea lor? Și de ce Parlamentul transferă noi competențe către CNA? /Despre reformele care redesenează sistemul de justiție discutăm astăzi la Cutia Neagră PLUS cu președintele CSP, Dumitru Obadă.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandaluri în lanț la vetting și noi controverse în reforma anticorupție. Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS de ce Consiliul Superior al Procurorilor a respins unele rapoarte ale Comisiei de evaluare? - Cine are dreptate în cazurile care au zguduit sistemul procuraturii? - Și ce impact au aceste dispute asupra credibilității celei mai importante reforme din justiție? În partea a doua, discutăm despre extinderea atribuțiilor CNA și limitarea rolului Procuraturii Anticorupție. - Este aceasta o reformă necesară sau o schimbare care riscă să slăbească lupta cu marea corupție? - Ce așteaptă Uniunea Europeană de la Republica Moldova și cum va arăta sistemul de justiție după vetting? Invitați: Ilie Chirtoaca , președintele CRJM, și Lebedinschi Adrian , deputat PSRM.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Un mitropolit, vile și apartamente de lux, o blondă și procese în justiție. Investigația Cutia Neagră PLUS din această seară dezvăluie secretele ascunse ale Mitropolitului Chișinăului și al Întregii Moldove, IPS Vladimir. Cum înaltul ierarh a ajuns proprietar al unui apartament de lux într-un bloc înălțat chiar lângă gardul mitropoliei? Vă spunem despre un scandal ajuns în justiție care îi vizează pe Mitropolit și cunoscuta blondă cu care acesta a apărut mai mulți ani în urmă în ipostaze romantice. Conflictul a degenerat într-un dosar penal și acuzații de escrocherie.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente