Tații care nu achită pensia de întreținere pentru copii ar putea sta până la 15 zile după gratii sau să fie obligați să lucreze până la 60 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității. Un proiect de lege în acest sens a fost astăzi înregistrat în Parlament de fracțiunea PAS, prin vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, în prezența mai multor mame care se confruntă cu această problemă.
„Azi am înregistrat un proiect de lege care vine cu soluții concrete și necesare pentru toate problemele și confruntările lor. Există în Republica Moldova astfel de personaje – tați răi de plată care nu achită și se eschivează cu anii de la pensia pentru întreținerea propriilor copii. Respectiv, fiecare al 10-lea copil din Moldova primește cu întârziere sau nu primește deloc pensia alimentară care îi aparține de drept”, a declarat Gherman.
Pe lângă modificările aduse Codului Contravențional, datornicii care vor încerca să traverseze frontiera vor primi imediat interdicția de a părăsi țara.
„Ne-am dat seama că o singură amendă nu este suficientă”, a subliniat vicepreședinta Parlamentului.
De asemenea, după adoptarea proiectului, minorii vor deveni beneficiari efectivi și creditori ai pensiei de întreținere.
O altă modificare vizează stabilirea programului de întâlniri între copil și părintele care nu locuiește cu el. În prezent, acest program este stabilit de autoritatea tutelară, iar în viitor ar putea fi decis direct de instanța de judecată.
Prima rundă de consultări publice pe marginea proiectului de lege este programată pentru 20 martie.
Înainte de propunerea deputatei PAS, Igor Grosu, președintele Parlamentului, a felicitat femeile și fetele din Moldova cu ocazia zilei de 8 martie.
„Vreau să vă aduc sincere felicitări cu ocazia zilei de 8 martie. Această zi de 8 martie este, în primul rând, despre respect și drepturi, și noi, în Parlament, muncim așa încât egalitatea de gen, protejarea drepturilor femeilor și sprijinirea participării lor active în societate să fie priorități. Astăzi, în Parlamentul RM sunt 40 de femei deputate din 101 deputați, ceea ce reprezintă circa 40%. Mă bucur și sunt mândru că, în ultimii ani, Republica Moldova a devenit o țară în care vocea femeilor este extrem de puternică și auzită. Este foarte important ca fiecare fată din Moldova să știe că are dreptul la șanse egale, că poate visa fără limite, iar responsabilitatea noastră este să construim condițiile în care acest lucru să fie posibil”, a declarat Grosu.
Felicitarea a fost urmată de un rând de aplauze.
Anterior, pe 23 februarie, în cadrul unui briefing de presă susținut de deputații Vasile Costiuc și Ana Țurcan-Oboroc, de la Fracțiunea „Democrația Acasă” a propus un proiect de lege prin care statul să achite datoriile taților rău-platnici, urmând ca ulterior să recupereze banii de la aceștia.
Conform deputaților, în prezent există aproximativ 25.000 de astfel de dosare, iar datoriile totale care trebuiau achitate se ridică la un miliard de lei.