Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1677: RO-Alert, avertisment din Marea Britanie și Zelenski spune că Putin „caută scuze” ca să nu discute

Cifre oficiale de la IGP: Câți cetățeni au ieșit la marș de 9 mai și câte persoane vor fi amendate

Web2048-Mars_51
09 mai 2022, ora 14:41
Foto: socialistio.md

Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, susține că circa 37 de mii de cetățeni au participat la evenimente festive organizate de 9 mai, iar 90 de persoane au fost sancționate pentru că au încălcat legislația Republicii Moldova. Mai exact, pentru că purtau simbolurile interzise prin lege de către Parlament.

„Pe parcursul zilei am avut o serie de măsuri pe întreg teritoriul Republicii Moldova. În linii mari, am avut în 50 de localități măsuri organizate în contextul zilei de 9 mai. Poliția a fixat nerespectarea sau încălcarea unor reguli a legislației în mare parte. În total au fost acumulate 42 de materiale unde sunt vizate 90 de persoane. 38 sunt cu referire la panglică și la alte simboluri interzise”, a declarat Viorel Cernăuțeanu.

Totodată, șeful IGP precizează că poliția a acționat prompt pentru a nu admite careva nereguli.

„Din numărul celor 90 de persoane fixate pentru nerespectarea legii, 24 sunt identificate și se află în proces de examinare”, a precizat Cernăuțeanu, precizând că au fost întocmite 12 procese verbale cu privire la simbolurile interzise. „7 sunt din teritoriu, 5 în Chișinău”, a precizat el.

Estimativ circa 7 mii de persoane au participal la evenimentele organizate în municipiul Chișinău, iar Viorel Cernăuțeanu a dat garanții că toate persoanele care au încălcat legislația Republicii Moldova vor fi sancționate, inclusiv persoanele publice, politicienii și deputații.

Dat fiind faptul că în unele regiuni urmează a avea loc și alte evenimente, Cernăuțeanu a îndemnat cetățenii să respecte legislația Republicii Moldova și să se conformeze cerințelor impuse de legislație.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent:t.me/tv8md

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ Secretul murăturilor de toamnă: Rețeta unei gospodine din Teleșeu, transmisă din generație în generație
/VIDEO/ Secretul murăturilor de toamnă: Rețeta unei gospodine din Teleșeu, transmisă din generație în generație
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Taxe mai mari pentru drumuri? Șoferii ar putea plăti de peste 3 ori mai mult
/VIDEO/ Taxe mai mari pentru drumuri? Șoferii ar putea plăti de peste 3 ori mai mult

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente