Justiția din Republica Moldova va fi pusă în următoarele luni pe baze complet noi și va fi condusă de instituții legitime, dar și credibile. Declarația a fost făcută de eurodeputatul român Siegfried Mureșan, pentru jurnaliștii moldoveni reuniți săptămâna trecută la Bruxelles, la expoziția „Drumul European al Republicii Moldova”, organizată la Parlamentul European. Eurodeputatul laudă reformele din sistemul justiției și se declară convins că acestea vor fi avea o finalitate. Mureșan recunoaște, totuși, că există mici întârzieri de la calendarul ambițios al reformelor.
„Reformele au început în sfârșit în Republica Moldova. Acest Guvern recuperează multe din întârzierile acumulate ani de zile de guvernele anterioare. Au reușit în câteva luni de zile să facă lucruri care au trenat ani de zile. S-a văzut la guvernele anterioare lipsă de voință, se vede acum voință. E foarte important ca după pre-vetting și vetting funcțiile de conducere să fie exercitate de oameni fără niciun semn de întrebare la capitolul integritate și profesionalism, oameni care să garanteze pentru independența și profesionalismul actului de justiție”, a subliniat Siegfried Mureșan.
Siegfried Mureșan mai constată că procesul de pre-vetting nu se va încheia până la sfârșitul acestui an, așa cum au spus anterior autoritățile, și vom avea o nouă componență a CSM abia prin februarie-martie.
„Da, există mici întârzieri față de calendarul ambițios. Unu la mână calendarul a fost foarte ambițios, doi la mână, el se implementează. Acestea sunt de fapt lucrurile importante, reforma să se facă bine, să se implementeze lucrurile așa cum a fost agreat. Calendarul pe timp a fost foarte ambițios, experții internaționali lucrează într-un ritm european. Știu că oamenii din R. Moldova așteaptă rezultate, pe bună dreptate, experții fac însă lucrurile bine pregătite, cumpătat, de aceea, aceste interviuri au durat mai mult”, a mai declarat eurodeputatul român.
„Procesul decurge bine, calitatea procesului e garantată și întârzierile acestea sunt inerente și sunt nesemnificative, vor fi depășite și după aceea, oamenii vor vedea un sistem judecătoresc nou și asta e cel mai important. Ce e important e ca procesul de reformă să înceapă să decurgă, toți judecătorii care exercită justiția din Republica Moldova să fie independenți, să își facă treaba în mod profesionist, cei cu probleme de integritate să nu mai constituie o problemă pentru sistemul judecătoresc. E clar că există o înnoire a sistemul judecătoresc din Republica Moldova, de aceea și tensiunea la nivelul celor care au vrut să țină sistemul judecătoresc pe loc ani de zile”, a mai spus eurodeputatul Siegfried Mureșan.