Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1677: RO-Alert, avertisment din Marea Britanie și Zelenski spune că Putin „caută scuze” ca să nu discute

Geoană: „Nu subestimăm capacitatea Rusiei”. Ce informații are NATO despre starea de sănătatea a lui Putin

1a5c340a-f5d1-4857-8a6a-cea378bdd8f8
17 mai 2022, ora 08:44
Foto: RIA

Adjunctul secretarului general al NATO, Mircea Geoană, afirmă că Alianţa nu deţine informaţii cu privire la starea de sănătate a preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui interviu acordat pentru Digi24.

„Nu avem informații cu privire la starea de sănătate a președintelui Putin. Evident, am ascultat și noi ceea ce a declarat unul dintre șefii serviciilor de informații ucrainene, însă nu avem astfel de informații la nivel de NATO”, a precizat Mircea Geoană.

„În același timp, trebuie să ne uităm la implicațiile acestui război pornit de Rusia împotriva Ucrainei și într-o perspectivă de securitate imediată, dar și într-o perspectivă puțin mai largă și de aceea noi credem că interesele Rusiei în Europa, Suedia și Finlanda, în zona Orientului Mijlociu, în multe alte zone unde Rusia a încercat să-și reașeze o sferă de influență, suferă. De aceea, noi credem că Federația Rusă va avea numai de pierdut din prelungirea acestui conflict”.

Întrebat dacă Ucraina poate învinge Rusia sau când s-ar putea termina războiul, adjunctul secretarului general al NATO a declarat că sunt mai mulți factori care influențează situația de pe teren. 

„Sunt factori militari  și aici evident va conta foarte mult modul în care cele două forțe care sunt contrapuse pe terenul de luptă se vor comporta. Pe lângă faptul că armata ucraineană este o armată practic de tip NATO, pregătită de noi de foarte mulți ani de zile și că primesc în mod constant și foarte accelerat sprijin militar din partea aliaților, există un element mai puțin cuantificabil, un element oarecum imponderabil, care este legat de starea de spirit a celor două părți”, a preciat oficialul.

Totodată, acesta a declarat că pe partea ucraineană se atestă o mobilizare fără precedent, iar la partea rusă „vedem oarecum opusul acestei situații: moral al trupelor, foarte scăzut, dificultate de a-și completa efectivele pierdute în prima parte a războiului”

„.Nu subestimăm capacitatea Federației Ruse, rămâne în continuare cu forțe considerabile, iar dacă lucrurile vor trebui să meargă către un deznodământ, probabil că acesta nu va fi prea apropiat. Spun asta cu regret, pentru că dorim cu toții să vedem acest război încheindu-se și suferințele umane încetând. Dar este foarte posibil ca acest război să continue. Și vom continua să susținem Ucraina, pentru că poate câștiga acest război. Și într-un fel, merită să câștige acest război prin modul în care își apără suveranitatea, independența și demnitatea ca stat european”, a conchis Geoană.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ Secretul murăturilor de toamnă: Rețeta unei gospodine din Teleșeu, transmisă din generație în generație
/VIDEO/ Secretul murăturilor de toamnă: Rețeta unei gospodine din Teleșeu, transmisă din generație în generație
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Taxe mai mari pentru drumuri? Șoferii ar putea plăti de peste 3 ori mai mult
/VIDEO/ Taxe mai mari pentru drumuri? Șoferii ar putea plăti de peste 3 ori mai mult

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente