Doi polițiști din cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) și un intermediar sunt documentați de către Centrul Național Anticorupție (CNA) și Procuratura Anticorupție într-un caz de corupere pasivă. Aceștia ar fi pretins de la un șofer 400 de euro pentru a nu-i ridica automobilul, aflat în urmărire.
În data de 3 mai, șoferul a fost stopat de un echipaj al INSP pentru verificare. În cadrul controlului, s-a depistat că mașina, cu numere de înmatriculare elvețiene, s-ar fi aflat în urmărire, iar polițiștii urmau să o ridice pentru a fi plasată la parcarea specializată. Pentru a nu-și îndeplini obligațiunile de serviciu, angajații INSP i-ar fi cerut proprietarului automobilului 400 de euro.
În următoarele zile, polițiștii i-ar fi cerut șoferului să transmită banii prin intermediul unei cunoștințe comune, iar acesta s-a adresat cu un denunț la CNA. Astfel, transmiterea banilor, prin intermediar, a fost documentată cu mijloace video și audio, sub supravegherea CNA și a procurorilor anticorupție. Toate trei persoane implicate au fost recunoscute în calitate de bănuiți, iar unul din polițiști și intermediarul au fost reținuți pentru 72 de ore.
În prezent, procurorii anticorupție în comun cu ofițerii CNA desfășoară acțiuni în vederea stabilirii și documentării tuturor persoanelor implicate în acțiunile ilegale menționate și tragerii la răspundere penală a acestora.





















