Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1677: RO-Alert, avertisment din Marea Britanie și Zelenski spune că Putin „caută scuze” ca să nu discute

Termenul de valabilitate al pașapoartelor care au expirat se prelungește automat: Perioada vizată

perfectare_PA_0
19 mai 2022, ora 15:11

Luând în considerare situația din regiune, care a condus nemijlocit la dublarea (triplarea în luna martie și aprilie și păstrarea acestei tendințe pentru luna mai) a numărului de solicitări pentru perfectarea pașaportului cetățeanului Republicii Moldova, Agenția Servicii Publice (ASP) a luat decizia de a lua un șir de măsuri pentru ca procesul de perfectare a pașapoartelor să nu fie sistat, iar cetățenii Republicii Moldova să fie asigurați neîntrerupt cu pașapoarte în condițiile legii.

Astfel, potrivit prevederilor Dispoziției Comisiei Situații Excepționale, emise în data de 18 mai 2022:

1. Începând cu data de 01.06.2022, se prelungeşte până la data de 30.06.2023 termenul de valabilitate a pașaportului cetățeanului Republicii Moldova care a expirat sau va expira în perioada: 01 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2022. Termenul de valabilitate a pașaportului se prelungește automat, fără ca să fie nevoie ca deținătorul unui astfel de pașaport să se prezinte la subdiviziunile teritoriale ale Agenției Servicii Publice sau secțiile consulare din străinătate.

2. Cererea pentru eliberarea a unui paşaport al cetăţeanului Republicii Moldova se respinge în condițiile prevederilor legale, precum și în următoarele cazuri:

  • solicitantul deține cel puțin un pașaport al cetățeanului Republicii Moldova, care a expirat ori va expira în perioada: 01 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2022;
  • solicitantul deţine paşaportul cetăţeanului Republicii Moldova valabil;

persoana solicită eliberarea a două paşapoarte concomitent.

3. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrări Europene al Republicii Moldova în termen de 10 zile, prin intermediul căilor diplomatice, va aduce la cunoştinţă tuturor statelor despre  prelungirea termenului de valabilitate a pașaportului cetățeanului Republicii Moldova expirat în perioada: 01 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2022.

4. Prima documentare a cetățenilor RM  cu pașapoarte va fi asigurată complet.

TV8.md reamintește că la 13 mai, ASP a semnat cu compania poloneză PWPW un contract de furnizare a blanchetelor de pașapoarte, cu o durată de trei ani, iar în data 18 mai 2022 a fost semnat contractul de livrare a echipamentului și a softului de personalizare a actelor de identitate și călătorie cu compania franceza SELP.

Noua linie de producere a pașapoartelor și a buletinelor de identitate, ce include  furnizarea de noi blanchete, ajustarea softului de personalizare a actelor de identitate și noului echipament, precum şi notificarea statelor și organizațiilor internaționale despre noile documente de călătorie și acte de identitate emise de Republica Moldova, va fi funcțională, începând cu luna octombrie 2022. Prețul de perfectare al unui pașaport de tip nou va fi mai mic cu circa 200 de lei, decât este în prezent.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ Secretul murăturilor de toamnă: Rețeta unei gospodine din Teleșeu, transmisă din generație în generație
/VIDEO/ Secretul murăturilor de toamnă: Rețeta unei gospodine din Teleșeu, transmisă din generație în generație
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Taxe mai mari pentru drumuri? Șoferii ar putea plăti de peste 3 ori mai mult
/VIDEO/ Taxe mai mari pentru drumuri? Șoferii ar putea plăti de peste 3 ori mai mult

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente