Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1678: Atac filmat lângă Moldova și explozii în Rusia. Kievul se pregătește de „cel mai negru scenariu”

Vladimir Putin anunță că guvernul va crește pensiile și salariul minim cu 10%. La cât a ajuns inflația în Rusia

putin
25 mai 2022, ora 19:15

Președintele rus Vladimir Putin a ordonat miercuri guvernului să majoreze pensiile și salariul minim cu 10%, afirmând că nu toate problemele economice cu care se confruntă rușii au legătură cu războiul din Ucraina, relatează Reuters și Financial Post, potrivit HotNews.

„Eu și guvernul am discutat mult timp despre asta, au fost dispute în cadrul guvernului și s-a luat o decizie. Azi vreau să vă anunț: îmi propun să măresc cu 10% cuantumul pensiilor pentru pensionarii nemuncitori de la 1 iunie din acest an”, a anunțat, Putin într-o întâlnire televizată a Consiliului de Stat al Rusiei.

El a anunțat, de asemenea, că salariul minim va fi majorat cu 10% de la 1 iulie, urmând să ajungă la 15.279 de ruble (241 de euro) pe lună, potrivit agenției Interfax.

După noua indexare, pensia medie în Rusia va ajunge la 19.360 de ruble (306 euro), potrivit ministrului rus al Muncii, Anton Kotiakov.

Rusia se așteaptă la o inflație de peste 20% în 2022

În luna aprilie, Rusia a înregistrat o inflație de 17,83%, cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani. Deși a reprezentat o problemă și înainte de războiul din Ucraina, inflația a crescut brusc în Rusia după declanșarea „operațiunii militare speciale” pe 24 februarie.

Rusia se așteaptă la o inflație de peste 20% anul acesta și la o contracție a economiei între 8,8 și 12,4%.

Anunțul făcut de Putin vine după ce mai devreme, în cursul zilei de miercuri, acesta a vizitat pentru prima dată un spital în care sunt internați soldați ruși răniți în războiul din Ucraina.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: https://t.me/tv8

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/VIDEO/ Secretul murăturilor de toamnă: Rețeta unei gospodine din Teleșeu, transmisă din generație în generație
/VIDEO/ Secretul murăturilor de toamnă: Rețeta unei gospodine din Teleșeu, transmisă din generație în generație
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Taxe mai mari pentru drumuri? Șoferii ar putea plăti de peste 3 ori mai mult
/VIDEO/ Taxe mai mari pentru drumuri? Șoferii ar putea plăti de peste 3 ori mai mult
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
Scurgere de date la ChatGPT: Peste 50 de imagini ale utilizatorilor au fost publicate online
Scurgere de date la ChatGPT: Peste 50 de imagini ale utilizatorilor au fost publicate online

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente