Pe data de 31 mai 1911, Titanicul, pachebotul de 269 de metri lungime, a fost lansat la apă, la Belfast, iar 11 luni mai târziu, a pornit în prima și ultima călătorie, relatează Digi24.
Povestea Titanicului a început încă din anul 1907, când preşedintele companiei White Star Line, J. Bruce Ismay, a discutat cu Lord Pirrie, preşedinte al constructorului naval Harland and Wolff, despre oportunitatea construirii a trei nave, mai mari şi mai luxoase decât Lusitania şi Mauretania, nave recent lansate de către compania rivală, Cunard. Acestea urmau să se numească Titanic, Olympic şi Gigantic, dar, după tragedia ce avea să scufunde vasul Titanic, numele celui din urmă a fost schimbat în Britannic.
Imaginiginile arată interioarele fastuoase și cabinele de lux de la bordul navei, precum și fotografii din timpul construcției.
Olympic şi Titanic aveau să fie de aproape două ori mai mari decât Mauretania şi Lusitania, ceea ce ar fi adus un mare prestigiu companiei White Star Line. Prima a fost finalizată nava Olympic, a cărei construcţie s-a încheiat în mai 1911. Construcţia Titanicului, finanţată de J.P. Morgan şi de compania sa, International Mercantile Marine, a început la 31 martie 1909, fiind gata de lansare la 31 mai 1911.
Titanicul măsura 269,1 metri lungime, avea o lăţime de 28 metri şi cântărea 46,328 tone, iar înălţimea de la punctul de plutire până la puntea principală era de 18 metri, notează site-ul euronaval.ro. Proiectat pentru a putea atinge o viteză mare, Titanicul a fost dotat cu 29 de cazane alimentate de 159 de furnale cu cărbune, care îi puteau oferi o viteză maximă de 23 de noduri (43 km/h) şi o putere maximă de 59.000 CP.
Vasul a fost construit la şantierul naval Harland and Wolff din Belfast. Titanicul avea echipaj britanic şi naviga sub pavilion britanic. Atât Olympic, cât şi Titanic puteau transporta câte 3.295 de persoane: 2.435 de pasageri şi 860 de membri ai echipajului. La clasa I puteau călători 689 de persoane, la clasa a II-a - 674 şi la cea de-a III-a - 1.026.
Titanicul rivaliza cu orice mare hotel continental, prin eleganţa şi rafinamentul cabinelor, precum şi a serviciilor oferite. Cuprindea ascensoare electrice, o piscină, un teren de squash, o baie turcească şi o sală de gimnastică. Proiectanţii vasului au prevăzut un număr mai mare de bărci de salvare, dar, fiindcă posibilitatea unui naufragiu era exclusă, numărul lor a fost redus la 20.
„Nu există niciun pericol ca Titanicul să se scufunde. Nava este imposibil de scufundat”, spunea vicepreședintele White Star Line, Philip Franklin, în 1912.
Nava a plecat din portul Southampton într-o zi de miercuri, 10 aprilie 1912, la ora 12:00, cu intenţia de a cuceri pentru Anglia distincţia „Cordonul Albastru” pentru cea mai rapidă călătorie cu vaporul peste Atlantic. După două opriri, la Cherbourg, în Franţa, şi la Queenstown, în Irlanda, şi-a continuat călătoria cu 2.224 de persoane la bord.
În noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912, transatlanticul a ajuns în apele din Terra-Nova, la 400 de leghe marine de ţărm. La ora 23:40, cei doi mateloţi de veghe i-au speriat pe ofiţeri cu mesajul alarmant: „Aisberg drept în faţă!” Avertizarea a venit însă prea târziu pentru a putea evita coliziunea, 40 de secunde mai târziu carena vasului lovindu-se de aisberg, potrivit BBC. Tăietura rezultată în urma impactului a măsurat peste 90 de metri.
Viteza cu care naviga pachebotul la acel moment, apropiată de cea maximă, de 23 noduri, a fost unul din factorii principali ai scufundării, căci nava ar fi avut nevoie de 3 kilometri pentru a se putea întoarce la 90 de grade.
După coliziune, de pe puntea de comandă părea că vasul a scăpat cu bine. Însă fochiştii şi inginerii au văzut apa năvălind în cala vaporului. Cinci dintre compartimentele etanşe au fost inundate foarte rapid. După o evaluare rapidă a situaţiei, Thomas Andrews, proiectantul şef al Titanicului, i-a comunicat căpitanului Edward Smith că vasul se va scufunda cu siguranţă. Căpitanul a poruncit să se coboare bărcile de salvare, iar operatorii au transmis fără întrerupere mesaje SOS.
În jurul orei 00:30, a fost lansată prima barcă, cu numai 12 pasageri, cu toate că ele fuseseră testate pentru greutatea a 70 de bărbaţi. Căpitanul Smith ordonase evacuarea, în bărcile de salvare, având prioritate femeile şi copiii. Vaporul începe încet să se scufunde, înclinându-se în prova. Pasagerii de la clasa a III-a sunt primele victime ale dezastrului, căci apa pătrunde vertiginos la acest nivel, iar accesul lor la punţile superioare este restricţionat. Din când în când, sunt lăsate să urce femei cu copii, iar dintre cei rămaşi, doar câţiva reuşesc să găsească alte căi către nivelurile superioare.
Pe măsură ce înclinaţia vasului este mai mare, panica cuprinde şi punţile superioare. Cu toate acestea, orchestra de la clasa întâi continuă să cânte pe punte.
În jurul orei 1.15, prora era deja sub apă, iar la circa 1:30, a fost lansată ultima barcă. De acum, toată lumea rămasă pe vas devine conştientă că va muri. Aceste momente aveau să fie surprinse, ulterior, în literatură şi în filme, dramatismul fiind accentuat de ultimul cântec al orchestrei, imnul „Nearer My God To Thee” (Mai aproape, Dumnezeule, de Tine), cântat chiar înainte de scufundare, de preotul care a ţinut o ultimă predică, şi de toate obiectele de lux care se prăbuşeau.
După 2 ore şi 40 de minute de la impactul cu aisbergul, mai exact la ora 2:20, vaporul s-a rupt în două, pe mijloc, şi s-a scufundat, la aproape 1.600 kilometri distanţă de destinaţia finală. Căpitanul Smith a refuzat să părăsească vasul, el fiind văzut pentru ultima dată pe punte după ce toate bărcile au fost lansate.
O oră şi 20 de minute mai târziu, ajunge la locul tragediei nava Carpathia, aflată în apropiere, relatează history.com. Nu au fost salvaţi însă decât o parte din pasagerii naufragiaţi, în majoritate femei şi copii, ceilalţi pierind în apele îngheţate ale Atlanticului. Se pare că apele oceanului aveau valori mai scăzute de temperatură decât ar fi fost normal pentru jumătatea lunii aprilie, adică -2 grade Celsius în loc de aproximativ 7 grade Celsius.
Până în jurul orei 8.30 s-a încercat salvarea a cât mai mulţis supraviețuitori. La 8:50, Carpathia părăseşte zona şi se îndreaptă spre New York. Potrivit propriilor rapoarte, a reuşit să salveze 705 persoane. Compania White Star Line a publicat însă o listă cu 757 de supravieţuitori, iar Curtea Britanică de Anchetă a totalizat 711 supravieţuitori.
Carpathia a ajuns după trei zile la New York, călătoria sa fiind semnificativ îngreunată de condiţiile grele de navigare, din cauza blocurilor de gheaţă, ceţei dense şi furtunilor. A acostat la 18 aprilie, ora 9.30 PM, fiind întâmpinată de nu mai puţin de 40.000 de oameni. A doua zi, Senatul SUA a lansat o investigaţie pentru a stabili cauzele tragediei. O iniţiativă similară, efectuată de britanici, s-a desfăşurat între 2 mai şi 3 iulie 1912.
Epava Titanicului a fost descoperită abia în anul 1985, de către dr. Robert Ballard, la o adâncime de circa 4 km, iar cele două părţi ale vasului se aflau la aproape 2 km una faţă de alta.
În total, au fost recuperate trupurile a doar 328 de victime. Ultimul, cel al însoţitorului de bord James McGrady, a fost descoperit la 25 mai 1912, de către vasul Algerine, notează encyclopedia-titanica.org.
Tragedia de pe Titanic a fost ecranizată în numeroase variante, dar cea mai cunoscută rămâne producţia lui James Cameron, din 1999, laureată cu 11 premii Oscar. Prima peliculă ce a avut ca subiect catastrofa Titanicului, intitulată „Saved from the Titanic” („Salvată de pe Titanic”), a fost realizată la doar 29 de zile după vestea scufundării, având ca protagonistă o supravieţuitoare, actriţa americană Dorothy Gibson. În prezent, filmul este considerat pierdut, notează Stephen Spignesi în lucrarea „The Titanic for Dummies” (2012).
În 1955, a fost publicată cartea „A Night to Remember” („O noapte de neuitat”), a avocatului american John Walter. Este considerată cea mai credibilă sursă despre adevărul istoric legat de tragedia navală din aprilie 1912.
La 15 aprilie 2012, două nave de croazieră, Balmoral şi Journey, au marcat 100 de ani de la naufragiul Titanicului, chiar deasupra locului în care s-a scufundat pachebotul, în Oceanul Atlantic. Prima navă provenea din Southampton, portul englezesc de unde Titanicul şi-a început călătoria pe mare, iar cea de-a doua din New York, destinaţia Titanicului.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md
