Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1677: RO-Alert, avertisment din Marea Britanie și Zelenski spune că Putin „caută scuze” ca să nu discute

Olesea Stamate, despre eliberarea celor arestați: „Înțeleg frustrarea voastră, dar legile trebuie respectate”

Olesea Stamate
30 mai 2022, ora 11:35
Foto: tv8.md

Deputata PAS, Olesea Stamate, președinta Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului, susține că în ultimul timp este întrebată tot mai des de către cetățeni de ce sunt eliberați cei care sunt arestați. Deputata a venit cu un mesaj pe pagina sa de Facebook în care explică ca să fie ținută în arest o persoană bănuită, vinovăția căreia nu a fost încă constatată în instanța de judecată, „este contrar legii și contrar practicii CEDO”.

„Discut zilnic cu cetățenii noștri și de foarte multe ori aud aceeași supărare sau frustrare, care sună cam așa: „Doamna Stamate, cât se poate să-i eliberați pe cei care sunt arestați? Îi arestează procurorul pe 30 de zile, apoi le dă drumul acasă (arest la domiciliu sau obligația de nepărăsire țării). Parcă tot ce se face este un show de ochii lumii…. Îi arestează și apoi îi eliberează. Înțeleg frustrarea voastră, stimați cetățeni. Dar trebuie sa facem diferența între o persoană care este cercetată penal și o persoana condamnată prin decizia de judecată”, scrie Olesea Stamate pe pagina sa de Facebook.

Deputata menționează că la etapa de urmărire penală, atunci când se colectează activ probele, se intervievează martorii și este important să se asigure că bănuitul nu ascunde probleme, nu influențează martorii, sau nu fuge din țară. 

„Din acest motiv, în cazuri când un asemenea risc este, bănuitul este arestat, pentru un termen de 30 zile. În acest timp organul de urmărire penală întreprinde toate măsurile să adune toate dovezile cele mai importante, să intervieveze toți care cunosc sau au participat la infracțiune. După ce această muncă a fost făcută nu mai poate fi justificată în fața judecătorului menținerea în arest, și atunci bănuitul este plasat fie în arest la domiciliu, fie sub control judiciar ca să nu poată părăsi țara. Iar procurorul finalizează etapele de urmărire penală și trimite dosarul în judecată”, mai scrie deputata.

Totodată, Stamate menționează că atunci când judecătorul pronunța sentința de condamnare, inculpatul este arestat și plasat în penitenciar pentru a-și ispăși pedeapsa (dacă este condamnat la închisoare).

„Să fie ținută în arest o persoană bănuită, vinovăția căreia nu a fost încă constatată în instanța de judecată, este contrar legii, și contrar practicii CEDO. Statul nostru poate (și a fost) fi condamnat de CEDO pentru ținerea în arest pe termen exagerat de mare a persoanelor a căror vinovăție încă nu a fost constatată de instanță”.

„De aceea, stimați cetățeni, va rog sa înțelegeți ca atunci când citiți în presă că cineva a fost arestat iar ulterior plasat în arest la domiciliu sau control judiciar, asta nu înseamnă ca nu va fi tras la răspundere pentru faptele comise. Trebuie sa fie, și va fi, imediat ce va fi pronunțată sentința de condamnare. Și noi vrem ca marii hoți sa stea la pușcărie. Și vor sta. Dar legile trebuie respecte, în primul rând de procurori și de judecători. Să fie investigate dosarele corect, eficient si cit de poate de rapid, și să avem primele sentințe de condamnare!”, a conchis Olesea Stamate. 

TV8.md reamintește că evenimentul care a stârnit reacția societății în ultimele zile este reținerea fostului președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon. Fostul șef de stat a fost plasat joi, 26 mai, în arest la domiciliu pentru 30 de zile. 

Asta după ce a fost reținut marți, 24 mai, alături de cumnatul său, Petru Merineanu, în urma a cel puțin zece percheziții. Ultimul se află în arest preventiv în Penitenciarul 13.

Ex-președintele este bănuit de acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, pentru care riscă cel puțin trei ani de închisoare, corupere pasivă, trădare de patrie, care se pedepsește cu cel puțin 12 ani de detenție și de îmbogățire ilicită, pentru care ar putea face alți până la 7 ani de pușcărie.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ Secretul murăturilor de toamnă: Rețeta unei gospodine din Teleșeu, transmisă din generație în generație
/VIDEO/ Secretul murăturilor de toamnă: Rețeta unei gospodine din Teleșeu, transmisă din generație în generație
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Taxe mai mari pentru drumuri? Șoferii ar putea plăti de peste 3 ori mai mult
/VIDEO/ Taxe mai mari pentru drumuri? Șoferii ar putea plăti de peste 3 ori mai mult

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente