Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1675: Descoperire în Moldova și decizie finală. Rusia amenință Lituania, iar Zelenski așteaptă un răspuns

36 de demnitari și-au primit amenda pentru purtarea panglicii Sf. Gheorghe. A contestat sau nu Dodon procesul verbal

dodon batrincea
03 iunie 2022, ora 10:15

Ministra Afacerilor Interne, Ala Revenco, susține că 36 de funcționari de rang înalt care au purtat panglica „Sfântul Gheorghe” de 9 mai, fapt interzist prin lege de către Parlamentul Republicii Moldova au fost citați și li s-a întocmit procese verbale. Totodată, ministra a precizat că până în prezent nimeni nu a contestat procesul verbal.

Invitată în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, Ala Revenco, a declarat că Poliția nu a primit nicio citație din partea lui Igor Dodon, cel care a declarat de nenumărate ori că va contesta în toate instanțele de judecată.

„Din ultimul raport susținut de șeful Poliției la ședința ordinară operativă, din cele peste 300 de persoane fixate au fost întocmite în peste 50% din aceste cazuri procese verbale. Cu certitudine deja au fost înmânate celor care și-au asumat alegerea de a purta această panglică. Încă nu aveam câți nu au fost de acord cu aceste procese verbale, pentru că Poliția nu a primit încă citații”, a declarat ministra.

„36 de funcționari, de demnitari de rang înalt care au purtat această panglică de 9 mai au fost citați și s-au prezentat. Au fost întocmite procese verbale, dar nu pot să vă zic dacă fiecare din aceste 36 de persoane și-au onorat obligațiunea”, a afirmat Revenco.

Referitor la amenințările fostului președinte Igor Dodon, precum că juriștii lui vor merge în instanță pentru ai face dreptate, Revenco a precizat: „este democrație și are tot dreptul. Până în această zi nu a fost primită nicio citație”.

Ministra de Interne a declarat în cadrul emisiunii că în acest caz poliția a mers „exact pe interpretarea legii”.

„De data aceasta s-a mers pe o altă calea, pe cea de a documenta contravențiile ulterior evenimentului interzis. S-a mers pe ideea ca Procuratura să ia o decizie și Procuratura a examinat și a venit către Poliție să se meargă pe procedura simplificată”, a conchis ministra.

Tv8.md reamintește că Socialistul Igor Dodon, alături de colegii săi de partid și din fracțiunea BCS, au sfidat legea în data de 9 mai și majoritatea și-au prins la piept panglica Sf. Gheorghe, interzisă prin lege în Republica Moldova. Socialistul spunea atunci că nu îi pasă de amenzi. 

TV8.md reamintește că pe 14 aprilie, Parlamentul a votat, în lectură finală, modificarea Codului Contravențional fiind introduse amenzi pentru răspândirea și promovarea „simbolurilor și atributelor care promovează acțiuni de agresiune militară, crime de război și crime împotriva umanității”. 

Printre acestea se numără simbolurile rusești „Z”, „V”, precum și panglica Sfântul Gheorghe pe care unii o purtau în piept în timpul sărbătoririi zilei de 9 mai.

Nerespectarea interdicției prevede amenzi de la 4 500 până la 9 000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 până la 60 de ore. Amenda maximă pentru persoanele juridice va fi de până la 30 de mii de lei.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent:t.me/tv8md

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Când s-ar putea decide scumpirea gazului: Tariful propus de ANRE, cu aproape 6 lei mai mare
Când s-ar putea decide scumpirea gazului: Tariful propus de ANRE, cu aproape 6 lei mai mare
/VIDEO/ Scântei în platoul TV8. Stamate și Adam s-au confruntat pe tema justiției și a alegerilor: „Cine dintre noi minte?”
/VIDEO/ Scântei în platoul TV8. Stamate și Adam s-au confruntat pe tema justiției și a alegerilor: „Cine dintre noi minte?”
/VIDEO/ Omagiu Mariei Tănase, la 113 ani de la naștere: Un cântec celebru, reinterpretat de Andreea Josan și Moldovan Youth Orchestra
/VIDEO/ Omagiu Mariei Tănase, la 113 ani de la naștere: Un cântec celebru, reinterpretat de Andreea Josan și Moldovan Youth Orchestra
/PROMO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog – sâmbătă, de la 20:00, la TV8
/PROMO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog – sâmbătă, de la 20:00, la TV8
Accidentul de la Strășeni: Copila de 6 ani, grav rănită, a decedat pe patul de spital
Accidentul de la Strășeni: Copila de 6 ani, grav rănită, a decedat pe patul de spital

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente