Întâlnirea lui Vladimir Putin cu însoțitoarele de bord de la Aeroflot a fost intens discutată pe unele rețele sociale, dar nu pentru declarațiile pe care le-a făcut, ci mai mult pentru momentul în care a gesticulat cu mâna, care din imagini se vede cum trece prin microfon.
Mai multe posturi din străinătate au scris că video-ul ar fi fost montat. Iar internauții au făcut haz pe seama aceasta. A reacționat și Volodimir Zelenski, care la finalul unui discurs de al său s-a atins de microfon pentru a demonstra că el vorbește fără montaj.
Din imagini se vede cum la un moment dat, președintele Federației Ruse trece cu mâna prin microfon de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
Jurnaliștii din Ucraina care au observat momentul presupun că filmulețul este unul montat.
Momentul nu a fost trecut cu vederea nici de Volodimir Zelenski, care la unul din tradiționalele sale discursuri a ținut să miște microfonul într-o parte. Semn că totul este realitate.
TV8.md precizează că întâlnirea lui Vladimir Putin cu personalul Aeroflot ar fi avut loc, după ce compania a anunțat că anulează toate zborurile internaționale – cu excepția celor spre și dinspre Belarus.
Companiilor aeriene din Federația Rusă le-a fost interzis accesul în mai multe state ca parte a sancțiunilor cauzate de invazia asupra Ucrainei.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: https://t.me/tv8